Noutăți

Divorț, alienare parentală și ascultarea minorului la proces

Divorțul reprezintă un moment cu o profundă încărcătură emoțională atât pentru soții care doresc să nu mai fie căsătoriți, cât și, în special, pentru copiii acestora, mai ales dacă aceștia sunt minori. Nu de puține ori, în procesul de divorț, „miza cea mai mare” nu o reprezintă culpa în desfacerea căsătoriei, ci situația minorilor. Indiferent de speță, copiii sunt expuși unor posibile traume în momentul în care părinții acestora decid să divorțeze, chiar și în situația în care există înțelegere, deoarece normalitatea pe care minorii o cunoșteau nu va mai fi niciodată la fel.

În procesul de divorț cu minori sau în cadrul altor cereri care privesc minorii, cum ar fi stabilirea locuinței minorului, stabilirea unui program de vizită sau cele privitoare la pensia de întreținere, este foarte important ca interesul superior al copilului să fie urmărit. Instanța de judecată are un rol foarte important în protejarea intereselor minorilor, care trebuie să primeze în raport cu interesele părinților acestora.

Pentru a nu expune minorii la haosul pe care un proces îl poate reprezenta, legiuitorul a decis să limiteze situațiile în care minorii sunt ascultați de către instanța de judecată. Astfel, ascultarea minorului în cauzele judiciare care îl privesc este obligatorie doar după ce acesta a împlinit vârsta de 10 ani, iar înainte de această vârstă, ascultarea minorului este facultativă, conform art. 264 alin. (1) din Codul Civil. Acest aspect este considerat de legislația în vigoare ca un drept pe care minorul îl are în procesele care fac referire la acesta, deoarece poate pune întrebări, poate primi informații și poate să își exprime opinia, ținându-se cont, bineînțeles, de vârsta și gradul de maturitate al copilului.

Ascultarea copilului minor reprezintă o probă cu o greutate semnificativă în procesele care vizează minorii, în sensul că instanța va ține cont de dorințele copilului în funcție de vârsta acestuia și de nevoile sale, raportându-se totodată și la interesul superior al acestuia. Având în vedere importanța acestei probe, la 7 mai 2024 a intrat în vigoare Legea nr. 123/2024 de modificare și completare a Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Punctul 25 din articolul unic al legii intrate în vigoare stabilește introducerea unui nou articol, 140³, în conținutul Legii nr. 272/2004, prin care se prevede că la ascultarea copilului minor de către instanța de judecată va fi obligatorie participarea unui psiholog din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului.

Aceste aspecte sunt benefice cauzelor care privesc situația minorilor, deoarece articolul nou introdus prevede obligativitatea realizării unui raport de constatare ca urmare a ascultării minorului. Prezența unui specialist în acest caz este nu doar benefică, ci și esențială pentru o soluționare cât mai adecvată a cauzelor care privesc minorii, deoarece un psiholog are pregătirea și experiența necesare pentru a observa comportamentul minorului într-un mod detaliat și obiectiv. Acești profesioniști sunt capabili să identifice semne subtile de stres, anxietate sau alte probleme emoționale care ar putea să nu fie evidente pentru judecătorul care ascultă minorul.

Psihologul prezent la ascultarea minorului poate detecta cazurile de alienare parentală. Acesta este instruit să recunoască semnele de alienare parentală, cum ar fi manifestările de aversiune nejustificată față de unul dintre părinți sau influența negativă exercitată de celălalt părinte. Prin interacțiunea cu minorul, specialistul poate evalua dinamica relațiilor familiale. Pentru mai multe detalii cu privire la ce presupune alienarea parentală și cum influențează aceasta stabilirea locuinței minorului, puteți citi aici și aici.

Raportul va fi depus la dosarul cauzei de psihologul care a participat la ascultarea minorului. Însă, la fel ca și în situația rapoartelor de expertiză, judecătorul nu își va putea baza decizia doar pe concluziile psihologului. În condițiile în care psihologul remarcă existența abuzului exercitat asupra minorului sau existența unor afecțiuni psihice ale părinților sau ale minorilor, se va dispune efectuarea unei expertize psiho-medicale.

Articolul nou introdus în legislația care protejează drepturile minorilor oferă o garanție în plus a respectării interesului superior al copilului, deoarece un psiholog poate furniza o evaluare detaliată a stării emoționale și psihologice a minorului, identificând eventualele traume, anxietăți sau alte probleme mentale care ar putea influența comportamentul și declarațiile copilului. Aceasta oferă instanței o imagine completă și corectă a stării copilului.

Mai mult decât atât, procesul de ascultare în instanță poate fi intimidant și stresant pentru un minor. Prezența unui psiholog oferă suport emoțional continuu, ajutând copilul să facă față emoțiilor intense și să rămână calm și coerent pe durata ascultării.

Nu în ultimul rând, psihologii pot oferi instanței informații valoroase despre comportamentul și reacțiile copilului în contextul specific al cazului. Ei pot interpreta gesturile, expresiile faciale și alte semne nonverbale care pot indica stări emoționale importante, contribuind la o înțelegere mai profundă a situației.

Din toate aceste considerente, cu pași lenți dar siguri, legislația din România începe să fie din ce în ce mai axată pe realul interes superior al copilului. Prin implicarea specialiștilor în procedurile care privesc situația minorilor, legislația dorește să asigure că deciziile luate sunt în beneficiul copilului. Însă, în cele din urmă, buna implementare depinde de buna-credință și bunele intenții ale specialistului introdus în procedură.