Divorț la notar?
Divorțul prin acordul soților se poate realiza atât în fața instanței judecătorești cât și în fața unui notar public. În opinia mea, un avocat bun în drept civil, dreptul familiei- divorț, partaj, își va sfătui clienții să prefere calea instanței judecătorești deoarece o hotărâre judecătorească este mai ”sigură” din punct de vedere juridic decât un certificat notarial.
În cazul în care nu vorbim despre un divorț prin acord, atunci singura varianta posibilă este cea judiciară. Spețele în care unul dintre soți va cere desfacerea căsătoriei din vina celuilalt soț vor fi tot timpul soluționate de un judecător. Divorțul pe cale judecătorească pune la dispoziția solicitantului mai multe instituții juridice care nu sunt disponibile în cazul divorțului la notar.
Un exemplu ar fi instituția prestației compensatorii. Soțul nevinovat pentru desfacerea căsătoriei îi poate solicita soțului vinovat, în plus față de anumite daune materiale sau morale pentru prejudiciul cauzat prin desfacerea căsătoriei, o prestație care să compenseze, pe cât posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorțul l-ar determina în condițiile de viață ale acestuia. Astfel, de principiu, dacă calitatea vieții ar scădea drastic după un divorț, soțul nevinovat ar avea dreptul la o prestație care să restabilească pe cât posibil echilibrul.
Prestația compensatorie nu se poate solicita decât odată cu desfacerea căsătoriei, adică în cadrul cererii de divorț, condiția fiind ca durata căsătoriei să fi fost de cel puțin 20 de ani.
La stabilirea prestaţiei compensatorii se ţine seama atât de resursele soţului care o solicită, cât şi de mijloacele celuilalt soţ din momentul divorţului, de efectele pe care le are sau le va avea lichidarea regimului matrimonial, precum şi de orice alte împrejurări previzibile de natură să le modifice, cum ar fi vârsta şi starea de sănătate a soţilor, contribuţia la creşterea copiilor minori pe care a avut-o şi urmează să o aibă fiecare soţ, pregătirea profesională, posibilitatea de a desfăşura o activitate producătoare de venituri şi altele asemenea. Prestaţia compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile care aparţin debitorului. În cazul în care prestaţia compensatorie constă într-o sumă de bani, aceasta se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei.
Prestaţia compensatorie încetează prin decesul unuia dintre soţi, prin recăsătorirea soţului creditor (adică cel care primește prestația), precum şi atunci când acesta obţine resurse de natură să îi asigure condiţii de viaţă asemănătoare celor din timpul căsătoriei.