Noutăți

Diferența dintre excepția de neconstituționalitate și cea de nelegalitate

Excepția de neconstituționalitate este un mecanism de garantare a conformării legislației din orice materie a dreptului cu Legea Fundamentală, în timp ce excepția de nelegalitate controlează conformarea actelor administrative cu caracter individual cu legislația în vigoare la momentul ridicării excepției. Diferența dintre aceste două excepții este una foarte importantă. Vom face o analiză pentru fiecare dintre aceste excepții procesuale pentru a înțelege mai bine diferența dintre acestea.

 Excepția de neconstituționalitate

Excepția de neconstituționalitate este consacrată în Constituție, în textul art. 146 lit. d), unde sunt enumerate atribuțiile Curții Constituționale, una din aceste atribuții fiind faptul că „hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului”.

De asemenea, excepția de neconstituționalitate este prevăzută și în Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în Capitolul III, Secțiunea II, Subsecțiunea 5. Conform art. 29 din legea menționată anterior, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.”

Prin urmare, excepția de neconstituționalitate privește neconformarea unei legi, a unei ordonanțe de urgență sau a unor dispoziții din acestea cu prevederile Constituționale. Această excepție este de ordine publică, absolută și imprescriptibilă, putând fi invocată în orice fază a procesului, de oricare dintre părți, sau din oficiu, în cauzele la care acestea participă sau chiar și de Avocatul Poporului, indiferent de obiectul cauzei.

Competența de soluționare a excepțiilor de neconstituționalitate revine Curții Constituționale, după cum reiese și din prevederile legale anterior citate. Curtea Constituțională reprezintă unica autoritate de jurisdicție constituțională, fiind independentă de oricare altă autoritate publică. Cu alte cuvinte, nici o altă autoritate publică nu se poate pronunța asupra constituționalității unei legi, deoarece acest control este dat în competența exclusivă a Curții Constituționale. Această instituție nu se subordonează puterii judecătorești sau altei puteri publice.

Conform prevederilor Legii 47/1992, instanța în fața căreia s-a ridicat o astfel de excepție o va analiza și va dispune sesizarea Curții Constituționale printr-o încheiere motivată care va cuprinde punctele de vedere ale părților din litigiu, opinia instanței și dovezile pe care se bazează excepția. Instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate va putea să constate dacă aceasta este sau nu admisibilă, în condițiile în care excepția nu prevede o încălcarea a drepturilor consacrate la nivel constituțional de către o lege, o ordonanță de urgență sau o dispoziție din acestea sau dacă Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate având același obiect. Încheierea prin care instanța a respins cererea de sesizare a Curții poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară, în 48 de ore de la pronunțare.

Cu titlu de exemplu, într-o cauză, Tribunalul Dolj a fost sesizat cu un recurs privind respingerea excepției de neconstituționalitate pe motiv că chestiunea presupus neconstituțională a fost deja dezbătută în fața Curții Constituționale, în acest sens statuând următoarele:

„Tribunalul reține că în cauza de față, pârâtul B. G. a ridicat excepția de neconstituţionalitate a dispozițiilor art. 584 și 585 din C.civ., iar prin Decizia nr. 826/08.07.2008 pronunţată de Curtea Constituțională s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 584 şi art. 616 din Codul civil, astfel încât motivarea instanței de fond care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pe considerentul că nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale nu își are aplicabilitatea în cauză în condițiile în care prin decizia enunțată în motivare nu au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 584 și 585 din C.civ, ci a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 584 din C.civ.

Mai mult, Tribunalul reține că instanța de fond nu a avut în vedere că în cauză s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a doua dispoziții legale, respectiv dispozițiile art. 584 si 585 din C.civ., în timp ce prin Decizia nr. 826/08.07.2008 pronunțată de Curtea Constituțională s-a respins excepţia de neconstituționalitate numai a prevederilor art. 584 din C.civ, nu și a prevederilor art. 585 din C.civ.

Pe de alta parte, Curtea Constituțională a statuat că respingerea unei excepții de neconstituționalitate, nu constituie un impediment legal pentru ridicarea din nou, în altă cauză, a aceleiași excepții, cu atât mai mult cu cât excepția respinsă a fost reiterată de o alta parte si pentru un alt motiv decât cel ce a justificat respingerea excepției de către Curtea Constituțională.

Pentru considerentele expuse, constatând că instanța de fond a pronunțat încheierea cu încălcarea esențială a legii, în temeiul art.312 C.pr.civ., urmează să admită recursul, să caseze încheierea de ședință din 12-01-2010 și să trimită cauza la prima instanță pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate formulată de pârât.” (Încheierea din 22.01.2010 a Tribunalului Dolj, Sectia civilă disponibilă pe sintact.ro)

După ce instanța sesizează Curtea Constituțonală, un judecător-raportor al Curții va trimite încheierea instanței către Parlament, Guvern și Avocatul Poporului, indicându-le data până la care pot să trimită și punctul lor de vedere.

Judecata excepției are loc în prezența obligatorie a procurorului și se face cu citarea părților. Acestea din urmă pot fi reprezentate de avocați. Dacă este admisă o astfel de excepție, decizia Curții este definitivă și obligatorie. Aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial și de la acest moment are efect obligatoriu pentru viitor, în sensul că, legea sau dispoziția considerată ca fiind neconstituțională nu își va mai produce efectele, iar în condițiile în care ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate se creează un vid legislativ, acesta va trebui acoperit.

În ceea ce privește procesul în care s-a ridicat excepția de constituționalitate, în condițiile în care cererea de sesizare a Curții a fost admisă, judecarea cauzei poate fi suspendată la cererea părților sau din oficiu dacă instanța consideră că o astfel de măsură este necesară în funcție de elementele cauzei.

Cu toate acestea, dacă judecata cauzei în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate a continuat, ajungându-se la pronunțarea unei hotărâri definitive înainte de soluționarea excepției, partea interesată poate formula o cerere de revizuire a hotărârii în cazul în care excepția de neconstituționalitate a fost admisă. Termenul pentru depunerea cererii de revizuire este de 3 luni de la data la care Decizia Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial și se depune la instanța a cărei hotărâri se atacă. Drept urmare, chiar dacă legiuitorul nu a avut în vedere suspendarea obligatorie a cauzei în situația unei excepții de neconstituționalitate, drepturile justițiabililor sunt protejate prin existența unei căi extraordinare de atac prin care hotărârea rămasă definitivă poate fi schimbată.

Excepția de nelegalitate

Excepția de nelegalitate este consacrată în Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, în textul art. 4: „Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.”

Așadar, excepția de nelegalitate, la fel ca și cea de neconstituționalitate, este de ordine publică, absolută și imprescriptibilă, deoarece poate fi invocată oricând, de oricare dintre părți sau de instanță din oficiu. Această excepție vizează un act administrativ cu caracter individual, adică un act emis în vederea executării concrete a legii, care își produce efectele față de o persoană sau mai multe persoane determinate expres în cuprinsul respectivului act. Prin urmare, poate fi invocată o excepție de nelegalitate a unui act care se referă la persoane determinate și nu a unui act cu aplicare generală.

Competența de soluționare a unei astfel de excepții aparține instanței investite cu respectivul litigiu. Dacă aceasta va considera că soluționarea pricinii depinde de actul al cărui nelegalitate se invocă, se va pronunța asupra excepției respective prin încheiere interlocutorie sau chiar prin hotărârea pe care o va pronunța în respectiva cauză. Dacă instanța s-a pronunțat prin încheiere, aceasta din urmă va putea fi atacată o dată cu fondul. Când instanța constată nelegalitatea unui act administrativ cu caracter individual, nu va ține cont de acesta în pronunțarea hotărârii.

Este important de reținut faptul că în cadrul unui litigiu, instanța nu este investită în mod direct cu anularea unui act nelegal, ci excepția de nelegalitate este invocată în cadrul unui proces pentru alte temeiuri, iar una dintre părţi, fiind ameninţată să i se aplice un asemenea act nelegal, se apără invocând acest viciu și cere ca actul să nu fie luat în considerare la soluţionarea speţei. Acest lucru nu echivalează cu o constatare per se a nelegalității actului administrativ, ci acesta va fi în continuare considerat un act valid, însă va fi ignorat în cauza respectivă. Cu toate acestea, dacă se constată că actul administrativ cu caracter individual considerat ca fiind nelegal nu infuențează soluționarea pricinii, instanța va respinge excepția de nelegalitate ca inadmisibilă.

Cu titlu de exemplu, într-un dosar de pe rolul Judecătoriei Bicaz a fost invocată o astfel de excepție, instanța de fond menționând următoarele:

„Pornind de la [...] dispoziţiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, conform cărora instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, instanţa va respinge ca inadmisibilă excepţia nelegalităţii certificatului pentru atestarea că petentul este cunoscut ca proprietar. În acest context, se reţine că, în speţă, soluţionarea litigiului pe fond nu depinde de actul administrativ cu caracter individual. Astfel, nelegalitatea certificatului pentru atestarea că petentul este cunoscut ca proprietar, pentru motivele invocate de reclamanţi, nu conduce, implicit, la respingerea acţiunii în revendicare, considerentele respingerii acţiunii principale fiind detaliate anterior.” (Sentința din 12.02.2024 a Judecătoriei Bicaz, disponibilă pe sintact.ro)

Spre deosebire de excepția de neconstituționalitate, în cazul excepției de nelegalitate, nu se pune problema suspendării judecății pricinii, deoarece chiar instanța care judecă fondul se pronunță și asupra excepției, iar în cazul în care excepția a fost respinsă, aceasta se atacă o dată cu fondul, prin urmare, nu există motiv pentru care să fie suspendată judecata.

Trebuie reținut faptul că excepția de nelegalitate nu se invocă împotriva unui act administrativ cu caracter normativ, acestea fiind de aplicare generală, fără a se aplica unor persoane determinate. Pentru a constata nelegalitatea unui asemenea act, este nevoie de introducerea unei acțiuni în anulare la instanța de contencios administrativ, conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și art. 126 alin. (6) din Constituție.

În concluzie, chiar dacă ambele tipuri de excepții sunt de ordine publică, absolute și imprescriptibile, acestea sunt complet diferite. Excepția de neconstituționalitate admisă are ca și efect scoaterea din vigoare a dispoziției considerate ca fiind neconstituționale, în timp ce excepția de nelegalitate determină doar ignorarea de către instanță a actului administrativ cu caracter individual considerat ca fiind contrar legii. Acesta din urmă nu este anulat prin admiterea excepției de nelegalitate, ci partea interesată va trebui să se adreseze instanței de contencios administrativ pentru a obține anularea respectivului act printr-o acțiune separată.