Noutăți

Abuzul ordinului de protecție

Ordinul de protecție este mijlocul legal provizoriu pus la dispoziția victimelor violenței domestice împotriva pericolului grav și iminent asupra vieții, integrității fizice sau psihice a persoanei ori a libertății acesteia. Această măsură de protecție este reglementată de Legea nr. 217/2003 și presupune o restrângere a drepturilor agresorului cu scopul de a combate pericolul pe care acesta îl reprezintă asupra victimei.

Articolul 38 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 prevede care sunt măsurile care pot fi luate în baza unui ordin de protecție, anume:

1. evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
2. reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;
3. limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
4. cazarea/plasarea victimei, cu acordul acesteia, şi, după caz, a copiilor, într-un centru de asistenţă dintre cele prevăzute la art. 19;
5. obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiţi potrivit prevederilor art. 5, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
6. interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
7. obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere;
8. interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
9. obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
10. încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.

După cum se poate observa, ordinul de protecție aduce mai multe îngrădiri asupra drepturilor agresorului, printre care unele limitează dreptul acestuia la proprietate, la deplasare și la viață privată și de familie. În plus acesta conține și anumite obligații pentru cel împotriva căruia este emis, pe lângă cele regăsite în lista anterioară, cu titlu de exemplu și obligația de a urma consiliere psihologică sau psihoterapie și chiar internarea agresorului într-un centru medical. Trebuie reținut că această măsură este una temporară și excepțională dată de instanțele de judecată cu scopul de a proteja victimele violenței domestice.

Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice acoperă o gamă variată de abuzuri și nu se limitează la agresiunile fizice evidente, incluzând și forme precum violența verbală, psihologică, sexuală, economică, socială sau cibernetică, care îi pot produce victimei sentimente de frică, amenințare, rușine sau umilință, având ca scop reducerea acesteia la tăcere.

Din aceste motive, ordinul de protecție reprezintă o veritabilă măsură menită să protejeze victimele violenței domestice. Din păcate, această măsură nu este folosită uneori pentru scopul în care a fost concepută, ci mai degrabă ca o armă în procesele de divorț.

„Victimele”, probabil în urma unor sfaturi, decid să orchestreze probe, în sensul că înregistrează conversații pe care le provoacă intenționat cu partenerul lor, până când partenerul se pierde cu firea și aruncă la frustrare o jignire de care, mai apoi, „victima” se folosește pentru a obține un ordin de protecție. În alte cazuri, își provoacă singură anumite leziuni, în așa manieră încât să rezulte că a fost supusă unor agresiuni fizice grave de către partener.

De asemenea, uneori se fac reclamații la poliție cu scopul de a alarma autoritățile cu privire la un caz de violență domestică dar, în realitate, fusese o simplă ceartă de cuplu. Iar în alte situații, pur și simplu se introduce o acțiune pentru pronunțarea unui ordin de protecție doar cu scopul de a șicana cealaltă parte, deși acțiunea este lipsită de probe și se bazează doar pe spusele presupusei victime.

Scopul pentru care se acționează astfel este acela de a avea un avantaj în procesul de divorț sau uneori doar de a intimida partenerul, mod prin care aceste persoane ajung să transforme o măsură reală de protecție a victimelor violenței domestice într-o armă menită să intimideze.

Datorită acestei încercări de banalizare a ordinului de protecție, instanțele analizează cu mare atenție cererile cu care sunt investite. În jurisprudență se reține că „Pentru a se emite ordinul de protecţie, victima trebuie să se afle într-o stare de pericol real şi iminent.” ¹ În condițiile în care victima nu reușește să demonstreze că are, în realitate, această calitate și doar afirmă acest lucru, instanța nu îi va da credibilitate, deoarece „pentru a se dispune emiterea unui ordin de protecţie, este necesar să se dovedească existenţa unei stări de pericol pentru viaţa, integritatea fizică sau psihică, ori libertatea unei persoane, stare de pericol care să fie creată printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei. De asemenea, pentru a se justifica emiterea unui astfel de ordin, este necesar ca starea de pericol să existe la momentul formulării cererii.” ²

Pentru a emite un ordin de protecție, instanțele examinează cu mare grijă probele depuse la dosarul cauzei, deoarece „este necesar ca atitudinea şi comportamentul pârâtului să îmbrace forma unor abateri grave şi măsura să fie absolut necesară pentru înlăturarea stării de pericol.” ³ Astfel că, în lipsă de dovezi consistente, instanța va respinge o cerere de emitere a unui ordin de protecție, datorită faptului că această măsură îngrădește drepturile și trebuie luată doar în situații excepționale bazate pe probe tangibile, care să ateste că victima se află la acel moment într-un pericol real, iminent și de o gravitate ridicată.

Această concluzie este aproximativ constantă în jurisprudența instanțelor naționale - „ordinul de protecţie nu poate fi luat decât în baza unor probe solide de existenţă a unor acte de violenţă fizică, psihologică sau de altă natură, dată fiind natura sa restrictivă de drepturi, şi cum asemenea dovezi nu au fost administrate, instanţa a apreciat nu există nici un motiv pentru schimbarea hotărârii instanţei de fond.” ⁴

Emiterea unui ordin de protecție are rol preventiv și trebuie evitată folosirea acestei proceduri în scop de avantaj procesual în procesele de divorț, de stabilire a autorității părintești sau de stabilire a locuinței copiilor minori la unul dintre părinți. Deoarece, de cele mai multe ori, victimele reale ale folosirii abuzive a ordinului de protecție sunt chiar copiii pentru care se duce „lupta divorțului”. Într-o speță aflată pe rolul Judecătoriei Carei, reclamanta a solicitat revocarea ordinului pe motiv că „fiica acesteia al cărei tată este intimatul, este foarte afectată de lipsa tatălui copilul este foarte ataşat de tatăl ei, atât de tare încât noaptea se trezeşte şi plânge după tatăl ei.” ⁵

Este foarte important să se restrângă abuzul folosirii ordinului de protecție, deoarece acesta aduce atingeri serioase vieții persoanei împotriva căreia este emis, iar în situațiile în care aceste ordine sunt date pe baza unor probe ticluite sau în lipsă de probe suficiente, persoane care nu reprezintă un pericol real, actual și serios pentru așa-zisele victime, ajung să fie restricționate deși nu sunt vinovate de acuzațiile care le-au fost orchestrate.

Chiar dacă pe moment poate exista iluzia unui avantaj procesual prin solicitarea unui ordin de protecție împotriva partenerului, efectele pe care o astfel de acțiune le produce asupra vieții familiale pot fi ireversibile. Așa cum se poate observa și din speța dată cu titlu de exemplu anterior, copiii sunt cei care suferă cel mai tare în momentul în care se ia o astfel de măsură în mod abuziv, deoarece se creează o ruptură în celula familiei. Situația minorilor este deja grav afectată de despărțirea părinților, chiar nu este nevoie de agravarea acesteia prin abuzarea mijloacelor de protecție pentru a obține avantaje momentane.

În plus, folosirea abuzivă a ordinului de protecție va scădea credibilitatea victimelor reale ale violenței domestice deoarece se va ajunge la prezumția că temerile pe care acestea le au sunt nefondate. Astfel, se poate ca persoanele care se află într-o situație reală de violență domestică să fie catalogate ca mincinoase. De aceea, chiar și noi ca avocați, trebuie să fim prudenți și să luăm în calcul efectele pe termen lung atunci când oferim un sfat.

În încheiere, trebuie reținut și faptul că persoana care introduce o acțiune pentru obținerea unui ordin de protecție fără a fi justificată, poate fi sancționată cu amenda judiciară, după cum prevede art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Codul de Procedură Civilă:

 „Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:

1. cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei:
2. introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice”.

--------------------------

¹ a se vedea Sentința nr. 574/2020 din 06.02.2020, Judecatoria Cluj-Napoca, Sectia civila.

² a se vedea Sentința nr. 6/2018 din 10.05.2018, Judecătoria Blaș, Secția Civilă.

³ a se vedea Sentința nr. 662/2015 din data de 27.02.2015, Judecătoria Pașcani, Secția Civilă.

⁴ Sentinţă nr. 1029/2016 din 23.08.2016, Judecătoria Galați, Secția Civilă.

⁵ Sentinta 1746/2014 din 19.06.2014, Judecatoria Carei.