Blog

Noua CCR – căutarea temeiului în caru’ cu extremiști

(basm cu balauri)

La ora scrierii acestor rânduri, mulți compatrioți și-au luat deja gândul de la Hotărârea CCR de anulare a procesului electoral prezidențial. Se gândesc la noul premier, vorba vine nou, la mandatul Președintelui și ce se întâmplă cu el acum, o fi legitim, nelegitim, s-o fi impunând interimatul, care și de ce e candidatul comun al pro-bolșevicilor, europenilor, pardon, și așa mai departe. Pe mine mă depășește tot acest spectacol grotesc urmat unei lovituri de stat, nici măcar glume nu-mi vine să fac pe seama sa.

Neimpresionat iremediabil de teatrul „demersurilor pentru intrarea în normalitate”, m-am gândit să aștern aceste rânduri pe înțelesul tuturor, pentru a înțelege, sper, cu toții cum o dictatură înaintează cu pași mici dar decisivi.

Se făcea că, prin 1992, când memoria Revoluției de la 1989 era vie și pronunțată, se înființa Curtea Constituțională a României. Cu un an înainte, în 1991, românii votaseră Constituția României.

• Vechea CCR

Vechea Curte Constituțională a României își cunoștea prerogativele în cadrul alegerilor prezidențiale, își înțelegea chemarea într-un stat de drept și rolul în arhitectura juridică și instituțională a democrației românești. Foarte mulți ani, până prin 2019, CCR și-a respectat propria jurisprudență cu privire la alegerile prezidențiale, având o viziune clară asupra propriilor competențe, oferite prin lege. De asemenea, vechea CCR era caracterizată de respect față de statul de drept, democrație și principiul separației puterilor în stat, fiind conștientă că acolo unde legiuitorul a prevăzut atribuții clare, ele trebuie urmate pentru că, altfel, se încalcă însuși principiul separației puterilor.

Pentru non-juriști, e important de știut că legislația este aceeași și acum, aceleași norme guvernează activitatea CCR în alegerile prezidențiale, dar s-a schimbat ceva – CCR-ul. Mult timp, vechea CCR a respins fel și fel de contestații în alegerile prezidențiale pe motiv că ea nu este instanță de drept comun și nu poate stabili situații de fapt ci poate lua doar act de situațiile stabilite în mod definitiv de către puterea judecătorească. (a se vedea în special Hotărârile CCR din 2009 – unde acuzațiile erau destul de grave – voturi multiple, alterarea buletinelor de vot etc) Aici mai trebuie precizat că CCR nu face parte din autoritatea judecătorească, fiind o autoritate de jurisdicție constituțională.

În ce privește alegerile prezidențiale, CCR știa așa:

Art. 146 lit. f din Constituție:

veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului

Legea 47/1992

Art. 37

(1) Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului.

(2) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională.

Art. 38

Contestaţiile cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la funcţia de Preşedinte al României, precum şi cele cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile legii se soluţionează de Curtea Constituţională, cu votul majorităţii judecătorilor, în termenele prevăzute de legea pentru alegerea Preşedintelui României.

Legea 370/2004

Art. 52

(1) Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.

(2) Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi de candidaţii care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază.

(3)Soluţionarea cererii de către Curtea Constituţională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoştinţa publică a rezultatului alegerilor.

Bun, acestea sunt prevederile legale care, coroborate, făceau vechea CCR să aibă o viziune clară asupra misiunii sale în cadrul alegerilor prezidențiale. Și mult timp a avut. Fără a se implica politic, vechea CCR păstra imparțialitatea și se auto-limita în fața sesizărilor, invocând prevederile expuse mai sus. Pentru cei curioși, verificați jurisprudența CCR.   

• Pe aripile extremismului

Extremismul anti-democratic american, curgând fluviu dinspre Partidul Democrat și miliardarii din jurul său înspre Comisia Europeană și, prin intermediul Comisiei, înspre toate țările UE, nu avea cum să ne rateze chiar pe noi. Cine cunoaște puțină istorie, vede clar că ce se întâmplă acum e bolșevism în toată regula. Extremiștii strigă extremiști.

Orice curent extremist, și am argumentat de ce cu diverse ocazii, are nevoie de dușmani care să-i justifice acțiunile. Nu poți eradica libera exprimare, dar dacă combați dezinformarea sună altfel, nu? Astfel s-au inventat dușmani la tot colțul – antisemiți, xenofobi, legionari, putiniști etc – care mai de care mai imaginari și hiperbolizați. În cele din urmă, extremiștii trec de la dușmanii imaginari la cei reali – adică toți cei care nu gândesc ca ei, dar nu înainte de a se asigura că au căpătat suficientă putere, cel puțin în viziunea lor.

E un virus mental care prinde aripi pe un teren eminamente emoțional, prin gâdilarea vanității – tu ești viitorul, tu reprezinți progresul, tu ești elita, tu deții puterea, restul sunt proști și medievali. Un astfel de virus scindează, inexorabil, populațiile, uneori chiar și pe cei din aceeași familie. Cum în instituțiile publice lucrează oameni, inevitabil s-au văzut divizați. Și cum aceste curente curg de sus în jos, invers decât cele democratice, primii virusați sunt, tot timpul, conducătorii instituțiilor. O întrebare îi ține trezi noaptea – cum să ne impunem cât mai repede, abrupt și definitiv?

Din păcate, acest curent extremist nu a cruțat niciun segment din organigrama țării, nici măcar CCR.

• Noua CCR

În fața acestor curente extremiste, noua CCR, probabil, și-a pus întrebarea (sau le-a fost sugerată): cum pot să-mi extind competențele în alegerile prezidențiale? Cum pot introduce în practica mea și, implicit, în societate, noile valori anti-democratice? Am nevoie de un temei.

Și a căutat temeiul în carul cu extremiști imaginari de tot felul. Și l-a găsit, art. 146 lit. f din Constituție care spune că „veghează asupra procedurii”. Cum îl interpretăm? Evident, cum vrea noua CCR.

Să stabilim câteva aspecte:

a) Când o normă juridică are nevoie de interpretare?

Când ea, sau ea împreună cu alte norme sunt neclare. Timp de aproape 30 de ani, normele privind prerogativele CCR în alegerile prezidențiale au fost clare. Și legile nu s-au schimbat.

b) Normele juridice se pot interpreta oricum?

Evident că nu, există metode de interpretare.

Amintesc doar 2:

- metoda sistematică – normele nu se interpretează izolat ci unele prin altele, sensul fiind cel care rezultă din întregul corp de norme;

- metoda istorică - lămurește înțelesul normei juridice din prisma considerentelor socio-juridice ce au stat la baza elaborării și a adoptării sale. În cazul Constituției, așa cum ea însăși statuează, înțelesul normelor și a valorilor trebuie interpretate în sensul idealurilor Revoluției de la 1989.

c) Ce este un reviriment jurisprudențial?

Este o schimbare a practicii instanțelor necesară în contexte noi. Practica judiciară se adaptează evoluțiilor vieții de zi cu zi iar, uneori, acest evoluții impun o schimbare în practică. Așadar, este o adaptare a hotărârilor judecătorești la noi contexte, noi realități.

d) Este schimbarea de optică a noii CCR reviriment jurisprudențial?

Doar formal, practic nu a fost determinată de niciun factor exterior, de niciun nou context, de nicio nouă realitate – a fost căutată cu lumânarea de noua CCR. În mod evident, se încalcă aici cel puțin 3 mari principii constituționale: principiul acționării cu bună-credință, principiul separației puterilor în stat și principiul interpretării normelor constituționale în conformitate cu spiritul Revoluției de la 1989.

Prin urmare, pe scurt, noua CCR, căutând cu lumânarea un temei pentru a-și extinde competențele în procesul electoral prezidențial, deși totul era clar, a găsit art. 146 lit. f și l-a interpretat abuziv și cu rea-credință spunând – „veghează” înseamnă că facem ce vrem noi și intervenim când și cum vrem noi.

Germenii noii orientări au fost sădiți prin Hotărârea 66/2019. Nu prea a fost băgată în seamă de comunitatea juridică la momentul respectiv deoarece a condus oricum la o respingere a unei contestații în alegerile prezidențiale. Dar monstrulețul era acolo în motivare și avea să crească într-un balaur. Noua CCR își dorea vizibil puteri sporite. (nu insist asupra particularităților juridice, citiți Hotărârea)

• Hotărârea Șoșoacă – dinamită pentru statul de drept

Hotărârea 2/2024, prin care candidatura doamnei Diana Șoșoacă a fost respinsă, este, din punctul meu de vedere, cataclismică pentru democrație și statul de drept. Pe un fond profund emoțional (Șoșoacă e scandalagoaică, nefrecventabilă etc), a trecut cu foarte puține opoziții publice această hotărâre monstruoasă. Aici nu e vorba de sentimente și afinități ci de stat de drept, domnia legii, preeminența dreptului.

Hotărârea care ne-a scos prima din democrație este aceasta, hotărârea Șoșoacă. Iar sub aspectul motivării, pentru mine ca profesionist al dreptului, este mult mai gravă decât cea de anulare a alegerilor prezidențiale. Hotărârea de anulare a procesului electoral prezidențial este foarte puțin și lacunar motivată, o salată de cuvinte bazată pe probe inexistente. În schimb, în Hotătârea Șoșoacă, noua CCR a introdus raționamente juridice efectiv de bezna minții.

Constituția României, prin art. 37. al. 2 raportat la art. 16 și art. 40, reglementează expres dreptul de a fi ales și interdicțiile de exercitare a acestui drept. Dreptul de a fi ales, la fel ca și dreptul de a alege, este fundamental democrației, o naște și o întreține. Ca și cultură generală pentru non-juriști, atâta timp cât un drept nu este interzis printr-o hotărâre definitivă de condamnare penală, el poate fi exercitat în condițiile și în limitele legii.

Ce a făcut noua CCR? A demonstrat că monstrulețul din 2019 a devenit balaur. Printr-o contorsionare a Constituției și a logicii juridice, noua CCR a adăugat condiții noi pentru exercitarea dreptului de a fi ales. A adăugat la Constituție, sub pretenția că interpretează Constituția și că e singura îndreptățită să o interpreteze. Sunt absolut convins că d-na Șoșoacă va obține daune la CEDO pentru această hotărâre.

Astfel, noua CCR a decis că trebuie să ai un discurs public mulat pe valorile constituționale (?!), adică să nu spui nimic ce ar putea fi interpretat de ea ca fiind împotriva valorilor constituționale. Iar asta, dragii mei, nu mai e forța dreptului ci dreptul forței. Practic, noua CCR și-a autostabilit, contrar Constituției și a oricărui bun-simț juridic, prerogativa de a respinge orice candidat la prezidențiale ce nu întruchipează, în viziunea subiectivă a Curții, „valorile constituționale”. Monstruoasă hotărâre!

Prin această hotărâre, noua CCR și-a abandonat rolul de jurisdicție constituțională imparțială și a devenit un instrument tiranic folosit de putere împotriva opoziției. Din punctul meu de vedere, în acest punct noua CCR și-a pierdut legitimitatea oferită de poporul român indirect, prin votarea persoanelor care apoi au numit judecătorii CCR. Din nou, nu insist asupra particularităților juridice, ar fi prea multe de spus, dar menționez atât – valorile și direcțiile de urmat se stabilesc de jos în sus, dinspre popor înspre conducerea statului și niciodată invers, cel puțin nu într-o democrație, nu așa funcționează ele.

• Hotărârea de anulare a alegerilor prezidențiale – continuarea tiraniei

Despre hotărârea de anulare a procesului electoral prezidențial m-am mai pronunțat cu diverse ocazii – în postări, în emisiuni, în dezbateri. Sunt multe de zis și nu prea. E o hotărâre efectiv dată la mișto, în lipsă de orice probe, arbitrară și dictatorială. O batjocură la adresa poporului român! Una îndurată, pesemne.  În orice caz, nu mai folosiți TikTok, vă deturnează voința și discernământul. Uitați-vă la Digi și Antena3, acolo vă va invada adevărul.

În încheiere, am observat că remarca cineva zilele acestea asemănarea dintre perioada actuală și 1946. Informați-vă. O să înțelegeți mai bine ce înseamnă blocul „partidelor pro-europene”. Mecanismele sunt aceleași. Le distingeți?