• (16 voturi)
  • 16/07/2020
  • 484

Hărțuirea morală la locul de muncă

Legislația de dreptul muncii se îmbogățește semnificativ, urmând ca Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, precum și Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi să fie modificate printr-o lege votată de Parlament la 14.07.2020, care urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

Modificările vizează hărțuirea morală la locul de muncă. Potrivit sondajelor, un număr mare de români (peste 300.000) acuză hărțuirea morală la locul de muncă sub diverse forme. De acum va exista un cadru legal clar prin care acești angajați vor putea obține daune morale și amendarea angajatorului care permite sau încurajează astfel de practici.

Potrivit Legii, constituie hărţuire morală la locul de muncă şi se sancţionează disciplinar, contravenţional sau penal, după caz, orice comportament exercitat cu privire la un angajat, de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern şi/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să aibă drept scop sau efect o deteriorare a condiţiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnităţii angajatului, prin afectarea sănătăţii sale fizice sau mentale ori prin compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat în oricare dintre urmatoarele forme:
a) conduita ostilă sau nedorită;
b) comentarii verbale;
c) acţiuni sau gesturi.

Constituie hărţuire morală la locul de muncă orice comportament care, prin caracterul său sistematic, poate aduce atingere demnităţii, integrităţii fizice ori mentale a unui angajat sau grup de angajaţi, punând în pericol munca lor sau degradând climatul de lucru. În înţelesul prezentei legi, stresul şi epuizarea fizică intră sub incidenţa hărţuirii morale la locul de muncă.

Fiecare angajat are dreptul la un loc de muncă lipsit de acte de hărţuire morală. Niciun angajat nu va fi sancţionat, concediat sau discriminat, direct sau indirect, inclusiv cu privire la salarizare, formare profesională, promovare sau prelungirea raporturilor de muncă, din cauză că a fost supus sau că a refuzat să fie supus hărţuirii morale la locul de muncă.

Angajații care săvârşesc acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă răspund disciplinar, în condiţiile legii şi al regulamentului intern al angajatorului. Răspunderea disciplinară nu înlătură răspunderea contravenţională sau penală a angajatului pentru faptele respective.

Angajatorul are obligaţia de a lua orice măsuri necesare în scopul prevenirii şi combaterii actelor de hărţuire morală la locul de muncă, inclusiv prin prevederea în regulamentul intern al unităţii, de sancţiuni disciplinare pentru angajații care săvârşesc acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă.
Este interzisă stabilirea de către angajator, în orice formă, de reguli sau măsuri interne care să oblige, să determine sau să îndemne angajații la săvârşirea de acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă.

Angajatul, victimă a hărţuirii morale la locul de muncă trebuie să dovedească elementele de fapt ale hărţuirii morale, sarcina probei revenind angajatorului, în condiţiile legii. Intenţia de a prejudicia prin acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă nu trebuie dovedită.

Încălcarea prevederilor de mai sus, se pedepsește astfel:

Constituie contravenție hărţuirea morală la locul de muncă săvârşită de către un angajat, prin lezarea drepturilor sau demnităţii unui alt angajat, şi se pedepseşte cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei.
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă:
a) de la 30.000 lei la 50.000 lei, neîndeplinirea de către angajator a obligaţiilor prevăzute la art. 2 alin. (5 5);
b) de la 50.000 lei la 200.000 lei, nerespectarea de către angajator a prevederilor art. 2 alin. (5 6).

Angajatul victimă a hărțuirii morale va putea obține în instanță:

Ori de câte ori va constata săvârşirea unei fapte de hărţuire morală la locul de muncă, instanţa de judecată poate, în condiţiile legii:
a) să dispună obligarea angajatorului la luarea tuturor măsurilor necesare pentru a stopa orice acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă cu privire la angajatul în cauză;
b) să dispună reintegrarea la locul de muncă a angajatului în cauză;
c) să dispună obligarea angajatorului la plata către angajat a unei despăgubiri în cuantum egal cu echivalentul drepturilor salariale de care a fost lipsit;
d) să dispună obligarea angajatorului la plata către angajat a unor daune compensatorii şi morale;
e) să dispună obligarea angajatorului la plata către angajat a sumei necesare pentru consilierea psihologică de care angajatul are nevoie, pentru o perioadă rezonabilă stabilită de către medicul de medicină a muncii;
f) să dispună obligarea angajatorului la modificarea evidenţelor disciplinare ale angajatului.

Măsurile de la punctul a și până la punctul e pot fi dispuse și de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în urma sesizării primite de la angajatul hărțuit.

De asemenea, Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse și de tratament între femei şi bărbaţi va conține o prevedere expresă care interzice hărțuirea morală la locul de muncă pe criterii de sex, regimul aplicabil fiind cel descris mai sus.