Noutăți

11 minute - Timp de citire (2216 cuvinte)
inregistrare-partener-ilegala
2
  27-07-2023
  2515
  0

Înregistrarea audio-video a partenerului de viață sau de afaceri poate constitui infracțiune

Fie că ne referim la dreptul afacerilor sau la dreptul familiei, divorț, uneori ne îndoim de fidelitatea și buna-credință a partenerilor noștri. Iar când intrăm pe tărâmul suspiciunilor, avem tendința de a întreprinde acte care să confirme sau să infirme suspiciunile.

Se pot monta camere ascunse în diverse locuri, dispozitive de urmărire, dispozitive de înregistrare audio-video în lucrurile personale ale partenerului, cum ar fi o geantă sau un palton. Există chiar firme private care pretind că te ajută să aduni probe pentru divorț și să-ți confirmi bănuielile.

Fără îndoială, uneori tentația e mare dar trebuie să știi 2 lucruri: (1) multe dintre aceste înregistrări nu pot fi folosite ca probe într-un proces deoarece ți-ar face mai mult rău ție decât persoanei infidele și (2) chiar dacă nu ai de gând să le folosești într-un proces și ai făcut-o doar ca să te convingi tu personal, în funcție de modalitatea concretă în care s-a făcut înregistrarea, poți fi pasibil de răspundere penală.

De aceea, raportat la finalitatea demersurilor tale, înainte de a întreprinde o anumită acțiune sau de a angaja un investigator privat, ar fi o idee bună să discuți cu un avocat. Chiar și plasarea unui anumit dispozitiv în sfera privată a unei persoane, fără ca acesta să fi înregistrat încă ceva, poate fi infracțiune.

Pentru a înțelege mai bine subiectul, redăm mai jos o decizie de anul acesta pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție:

„I.C.C.J. Secția penală, decizia nr. 92/A din 1 martie 2023

Prin sentinţa penală nr. 97/F din data de 29 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/44/2020, în baza art. 396 alin. (6) C.proc.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea Deciziei Curții Constituționale a României nr. 358 din 26.05.2022, s-a dispus, printre altele, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A pentru săvârşirea infracţiunii de violarea vieții private, prevăzute de art. 226 alin. (1) şi (5) Cod penal, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/P/2019 din 13.10.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, verificat sub aspectul legalității şi temeiniciei conform art. 328 alin. (1) C. proc. pen, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A, printre altele, pentru săvârşirea infracţiunilor de violarea vieții private prevăzută de art. 226 alin. (1) şi (5) Cod penal.

În actul de sesizare s-a reţinut, printre altele, că în dimineața zilei de 16.03.2017, inculpata A, director al Camerei de Conturi, a plasat un dispozitiv de înregistrare tip reportofon, descris și fotografiat de persoanele vătămate în cauză, în biroul persoanei vătămate B, auditor public extern al Camerei de Conturi, în scopul înregistrării astfel a discuțiilor private ce se purtau in interiorul acelui birou.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 226 alin. (1) şi (5) Cod penal, instanța de fond a reținut că:

Potrivit art. 226 alin. (1) C. pen. - „Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin (…) ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepsește…”

Ascultarea presupune a percepe și recepta sunete. Textul incriminează ascultarea unei persoane aflată într-o locuință/încăpere/dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri purtate cu o altă persoană în timp real, ascultarea/înregistrarea trebuind să fie realizată prin mijloace tehnice. Este exclusă deci ascultarea cu mijloace tehnice a unei înregistrări a unei convorbiri a două persoane, sau ascultarea în mod natural, situație în care putem vorbi doar de indiscreția unei persoane. Înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuința/încăpere/dependință sau a convorbirii purtate de aceasta presupune stocarea conținutului convorbirii private pe un suport magnetic sau optic, și, s-a opinat în doctrină, vizează numai convorbirile private ambientale. Fapta, pentru a fi considerată infracțiune, trebuie să fie săvârșită fără drept. Convorbirea desemnează o conversație, un dialog, o discuție între două sau mai multe persoane, putându-se desfășura în mod nemijlocit între făptuitori, sau prin intermediul unor mijloace tehnice. Convorbirea privată a fost definită ca fiind acea convorbire orală față de care autorul se așteaptă să nu fie interceptată de alte persoane decât cea căreia îi este destinată. (A.Mureşan - Violarea vieţii private în noul Cod penal în Caiete de drept penal, nr. 3/2012, p.78).

Art. 226 alin. (5). C. pen. incriminează „Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârșirii faptelor prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se pedepsește…” După cum se poate observa, acest alineat sancționează actele de pregătire, incriminare ce echivalează cu o intervenție proactivă a dreptului penal. Plasarea a fost definită (N.Neagu, în V.Dobrinoiu, I.Pascu, Noul Cod penal comentat, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic p.204) ca fiind așezarea, punerea, montarea de mijloace tehnice de înregistrare în scopul fotografierii, filmării, înregistrării unei persoane sau a captării sau ascultării unei convorbiri private. Pot fi plasate fără drept microfoane, camere video, precum și orice alt dispozitiv tehnic prin care se poate realiza fotografierea, înregistrarea video sau audio a persoanei, respectiv a unei convorbiri private în locuința, dependința, sau orice altă locație unde se prefigurează că persoana ar putea avea o convorbire privată. S-a apreciat în literatura de specialitate  (R. Slăvoiu, p.97, op. cit.) că este necesar ca aceste echipamente să fie funcționale, capabile de a capta sunete sau imagini, fiind însă fără relevanță dacă, în cazul concret, ele funcționează sau nu.  În opinia Curţii, forma de vinovăție în acest caz, este intenția directă, fiind prevăzut expres un scop special.

Dispoziţiile art. 226 alin. 5 C.pen. nu impun ca scopul să fi fost realizat efectiv, ci doar ca plasarea mijloacelor de înregistrare, să fie făcută în realizarea acestui scop. Prin urmare, chiar dacă atingerea vieţii private nu a avut loc, simpla plasare a dispozitivului în scopul înregistrării unei convorbiri private realizează tipicitatea obiectivă a infracţiunii, în modalitatea prevăzută la alin. 5.

În cauză, dispozitivul amplasat de către inculpată era unul de înregistrare tip reportofon, aspect ce rezultă din fotografia făcută de persoanele vătămate acestui dispozitiv imediat după descoperirea acestuia şi care relevă un aparat de înregistrare audio tip W., coroborată cu declaraţia martorei D. care a arătat că a mai văzut în alte două rânduri acest aparat folosit cu aceeaşi destinaţie, aceea de a înregistra convorbiri în mediul ambiental. Curtea a conchis astfel că natura dispozitivului şi scopul amplasării acestuia sunt dovedite.

Din perspectiva naturii/caracterului convorbirii ce se dorea a fi înregistrată, a apărut ca evident caracterul privat al acesteia, fiind pe de altă parte, lipsit de relevanţă obiectul convorbirii. Caracterul privat al conversaţiei decurge din împrejurarea că la aceasta urma să participe doar cei patru auditori semnatari ai sesizărilor, respectiv persoanele vătămate B, C, D şi E dar şi prin raportare la locul ales de aceştia pentru discuţii – biroul persoanei vătămate B, singurul care nu împărţea spaţiul de lucru cu alte persoane.

Curtea a conchis astfel că fapta dedusă judecății în sarcina inculpatei A există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către aceasta cu forma de vinovăție cerută de lege.

Prin urmare, nu a putut fi primită cererea de achitare formulată de inculpată.

Având în vedere, însă, că în raport de această infracţiune s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, s-a dispus încetarea procesului penal.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel, printre alții și inculpata A.

Prin motivele de apel formulate de inculpata A, s-a solicitat, admiterea apelului şi, rejudecând:

  1. în ceea ce priveşte latura penală, sub aspectul infracţiunii de violare a vieţii private, prevăzute de art. 226 alin. (1) , (5) Cod penal, achitarea inculpatei în baza art. 396 alin. (5) Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) Cod de procedură penală, întrucât fapta nu există.

S-a precizat că analiza hotărârii pronunţate de către instanţa de fond reliefează faptul că atât organele de urmărire penală, cât şi instanţa de fond au comis erori grave în stabilirea stării de fapt şi au interpretat eronat dispoziţiile legale incidente în cauză, ceea ce a cauzat deformarea realităţii şi formularea de concluzii eronate cu privire la (ne)îndeplinirea condiţiilor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de violare a vieţii private, prevăzute de art. 226 alin. (1),(5) Cod penal reţinută în sarcina inculpatei A prin rechizitoriu.

  1. Astfel cu privire la lipsa elementelor de tipicitate din perspectiva săvârşirii infracţiunii de violare a vieţii private, pretins săvârşite, inculpata apelantă A a precizat că procurorul a extins în mod artificial aplicabilitatea dispozițiilor art. 226 Cod penal, aspect ce contravine doctrinei şi practicii în materie, aspect reliefat de Decizia CCR nr. 33/2017 prin care s-a statuat cu privire la sfera de aplicare a noţiunilor de locuinţă, încăpere ori dependinţă ţinând de acestea, la care face trimitere legiuitorul în alin. (1) din art. 226 Cod pen., care reglementează în mod formal protecţia vieţii private.

De altfel, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, inclusiv Curtea Constituţională a României, în aceeaşi decizie, a analizat şi statuat la pct. 31 din hotărâre "că prin reglementarea contestată statul nu neagă dreptul persoanei la viaţă intimă, familială şi privată, ci oferă o protecţie sporită faptelor antisociale care aduc atingere acestui drept, atunci când se comit într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta. Împrejurarea că, în încăperile publice, dreptul fundamental de referinţă nu beneficiază de protecţia legii penale, nu echivalează cu afectarea dreptului la viaţă privată, deoarece, ceea ce prevalează în protejarea drepturilor constă în adoptarea de către stat a unor măsuri legislative corespunzătoare. Or, în aceste situaţii, partea lezată are deschisă calea unei acţiuni civile în justiţie."

Din această perspectivă, existenţa remediului civil şi posibilitatea părţilor civile de a se cere reparaţia pe cale civilă a unui eventual prejudiciu cauzat prin acţiunea ilicită (nedovedită) de a amplasa un aparat de înregistrare, este confirmată de conduita părţilor civile care s-au adresat instanţei civile cu o astfel de acţiune (dosar x/233/2018 al Judecătoriei Galaţi), în care reclamă un prejudiciu moral de 10.000 euro, acţiune suspendată până la soluţionarea prezentului dosar penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/44/2020.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând sentinţa apelată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, în limitele impuse de art. 418 C. proc. pen., constată că apelul declarat, printre alții, și de inculpata A este nefondat în privința laturii penale.

În condiţiile în care analiza realizată de către judecătorul fondului cu privire la starea de fapt este amplă, cu referire la toate probele administrate, instanţa de apel nu va mai relua toate elementele faptice reţinute în hotărâre, urmând a fi analizate punctual criticile formulate.

  1. Criticile inculpatei privind lipsa elementelor de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 226 alin. (1), (5) Cod penal

Înalta Curte apreciază aceste critici ca fiind nefondate, constatând că prima instanță a arătat motivele pentru care a stabilit că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art.226 alin.(1),(5) Cod penal, argumentând, pe baza opiniilor exprimate în doctrină, concluziile rezultate în urma interpretării textului de lege referitor la înregistrarea audio a unei convorbiri private.

Incriminarea din art. 226 din Codul penal are în vedere protejarea vieţii private a persoanei, respectiv dreptul acesteia de a-şi desfăşura viaţa privată și de a nu fi expusă fără voia sa percepţiei unei alte persoane sau publicului.

Art. 226 alin. (5) din Codul penal protejează viaţa privată, prin împiedicarea plasării, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârşirii faptelor prevăzute în alin. (1).

Din interpretarea gramaticală a textului de lege, Înalta Curte constată că cerinţa esenţială ataşată laturii obiective sau verbum regens vizează plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio, în scopul înregistrării unei convorbiri private.

Elementul material nu este condiţionat de obținerea unui rezultat în sensul stocării pe un anumit suport a convorbirii private, fiind suficient ca mijlocul tehnic de înregistrare audio să fie plasat, fără drept, în acest scop.

În speță, inculpata a plasat reportofonul în biroul persoanei vătămate B în scopul de a înregistra convorbirea privată dintre acesta și celelalte persoane vătămate.

Caracterul privat al convorbirii rezultă din aspecte ce privesc atât persoanele participante acceptate, dar și locul în care s-a purtat convorbirea – biroul persoanei vătămate B în care își desfășura activitatea singur, chiar dacă se afla în sediul unei instituții publice, persoanele vătămate aveau dreptul la protejarea oricărei convorbiri în privința căreia erau singurele care puteau să hotărască cine poate să o audă sau cine poate participa la aceasta.

Nu există niciun motiv pentru a exclude din domeniul de incidenţă al noţiunii de viaţă privată activităţile profesionale, în condiţiile în care la locul de muncă majoritatea oamenilor iau şi păstrează un contact cu lumea exterioară. De multe ori, este dificil de trasat o linie de demarcație între viaţa profesională şi cea personală a persoanei sau de distins între un act profesional şi unul privat. De aceea, art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului oferă protecţia unei persoane nu doar în cercul său intim, ci şi în timpul şi pe parcursul activităţii sale profesionale (Curtea E.D.O., cauza Niemietz c. Germaniei, 16 decembrie 1992).

Prin urmare, Înalta Curte a apreciat că, în mod corect prima instanță a stabilit că fapta dedusă judecății există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpata A cu forma de vinovăție cerută de lege.”

×

Îți vom trimite un e-mail în momentul în care este publicat un articol nou pe pagina noastră. Te rugăm să îți introduci numele și adresa de e-mail pentru primi notificări.

 

Comentarii

Încă nu există comentarii. Lasă un comentariu.
Adresa ta de e-mail NU va fi publicată pe site.

Captcha Image

Articole care te-ar putea interesa