Noutăți

10 minute - Timp de citire (1972 cuvinte)
impozitare-proprietate-70
3
  02-12-2023
  1348
  0

Impozitarea cu 70% a veniturilor din surse neidentificabile – o confiscare mascată a proprietății?

Noile măsuri fiscale ce urmează să intre în vigoare de la 01.01.2024 au iscat deja numeroase controverse prin majorarea TVA-ului, a cotelor de CASS, a impozitelor pe venit/profit și multe altele. Printre aceste măsuri, cea a creșterii impozitării pentru veniturile provenite din surse neidentificabile la o cotă de 70% ridică îngrijorări mari dar și semne de întrebare în ceea ce privește constituționalitatea măsurii.

În prezent, atunci când există o discrepanță între bunurile deținute de un contribuabil, cum ar fi imobilele, autoturismele sau alte bunuri similare, și veniturile declarate efectiv, care nu pot justifica achiziționarea acestora, putem vorbi despre venituri a căror origine rămâne neidentificată, fiind supuse unui regim fiscal mai sever. Conform art. 117 din Codul, „orice venituri constatate de organele fiscale, în condiţiile Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată se impun cu o cotă de 16% aplicată asupra bazei impozabile ajustate. Prin decizia de impunere organele fiscale vor stabili cuantumul impozitului şi al accesoriilor.”

Începând cu 01.07.2024 cota de 16% se va majora la 70%, conform Legii 296/2023, pentru veniturile din surse neidentificabile, o creștere cu adevărat radicală. Cu toate că ideea de bază a acestei majorări a fost de a combate și descuraja evaziunea fiscală, aceasta poate fi percepută  ca fiind o modalitate indirectă de a confisca proprietatea privată.

Chiar dacă se presupune că orice avere a fost obținută în mod legitim, acest aspect nu elimină responsabilitatea contribuabilului de a furniza explicații și documente justificative autorităților fiscale, atunci când există o discrepanță semnificativă între veniturile declarate și cele efectiv constatate. Aplicarea unei taxe mai ridicate poate fi considerată ca o formă indirectă de sancțiune, ca urmare a neconformării contribuabilului față de obligația legală de a colabora cu organele fiscale sau de a-și îndeplini corect obligațiile declarative.

Există, totuși, o diferență între “venituri provenite din surse neidentificabile” și venituri dobândite ilicit. Conform art. 44 alin (8) din Constituția României “Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.” Așadar, nu putem vorbi despre confiscarea bunurilor a căror sursă nu poate fi identificată. Luarea unei astfel de măsuri este posibilă numai în condițiile stricte ale legii, reglementate de Codul penal, ca urmare a răsturnării prezumției caracterului licit al averii, adică când banii provin din săvârșirea unor infracțiuni.

Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului subliniază necesitatea ca fiecare măsură fiscală să fie echitabilă în atingerea obiectivelor legitime ale statului. Majorarea impozitului la un nivel de 70% pentru anumite venituri poate fi percepută ca o încălcare a condiției proporționalității, ridicând întrebări cu privire la coerența obiectivelor fiscale declarate.

Cu toate acestea, prin Decizia nr. 523 din 18 octombrie 2023, Curtea Constituțională „apreciază că nu poate fi invocată vreo formă de discriminare prin măsura adoptată, deoarece impozitul de 70% se aplică doar acelor persoane care, ca urmare a controalelor organelor fiscale, în condițiile Codului de procedură fiscală, au venituri a căror sursă nu a fost identificată. Această măsură are menirea să așeze în același registru juridic obligațiile pe care le au toți cetățenii, de a-și declara și de a-și plăti taxele și impozitele, fără vreun privilegiu sau vreo discriminare.”

Menționăm că pentru Legea 296/2023, Guvernul și-a asumat răspunderea, adică ea nu a fost votată în Camera Deputaților și Senat. Acest fapt a determinat exprimarea unei opinii separate de către CCR în aceeași Decizie 523, opinie pe care o considerăm relevantă și bine argumentată, motiv pentru care o redăm mai jos:

OPINIE SEPARATĂ

„În dezacord cu soluția adoptată prin Decizia nr. 523 din 18 octombrie 2023, formulăm prezenta opinie separată, considerând că obiecția de neconstituționalitate referitoare la Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung trebuia admisă raportată la criticile de neconstituționalitate extrinsecă referitoare la art. 1 alin. (4) și art. 114 alin. (1) din Constituție și, prin urmare, constatată neconstituționalitatea legii în ansamblul său.

Legea criticată a fost adoptată prin procedura legislativă specială a angajării răspunderii Guvernului prevăzută la art. 114 alin. (1) din Constituție.

Atât doctrina, cat și jurisprudența Curții Constituționale au apreciat că „angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi, adică nu prin dezbaterea legii în cadrul procedurii legislative ordinare, ci prin dezbaterea unei problematici prin excelență politice, legate de rămânerea sau demiterea Guvernului“^1.

^1 Ioan Muraru, Elena-Simina Tănăsescu (coord.), Constituția României, comentariu pe articole, ediția 2-a, Editura C.H. Beck, București, 2019 p. 951.

În literatura de drept constituțional s-a mai precizat că această procedură mixtă de control parlamentar și de legiferare constituie „singurul caz din regimul constituțional românesc actual în care un proiect de lege este adoptat fără a fi dezbătut efectiv. Cu alte cuvinte, tocmai în aceasta constă particularitatea instituției «angajării»; Guvernul obține o lege fără ca Parlamentul, strict teoretic vorbind, să fi legiferat“^2.

^2 Ibidem, p. 953.

Articolul 61 alin. (1) din Constituție prevede, cu caracter de principiu și ca regulă de bază, că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.“

În raport cu această dispoziție constituțională cu valoare de principiu, Legea fundamentală a instituit două excepții, și anume: delegarea legislativă, aceasta însemnând adoptarea unor acte normative cu putere de lege de către Guvern, și angajarea răspunderii Guvernului pentru un „proiect de lege“. Acestea fiind excepții, sunt de strictă interpretare, se impune aplicarea lor cu precădere în litera prevederilor constituționale.

Față de doctrina juridică de drept constituțional, jurisprudența Curții Constituționale a fost mai îngăduitoare și a tolerat ca interpretarea sintagmei de „proiect de lege“ pentru care se angajează răspunderea Guvernului, formulată fără echivoc în Constituție la singular, să poate fi înțeleasă și ca o lege complexă (formal o singura lege), dar care în conținutul său să modifice, să completeze un număr însemnat de acte normative cu obiect de reglementare diferit și deosebit de variat.

Ca atare, guvernele care s-au succedat în timp au format o practică contrară literei, dar și spiritului Constituției și chiar intenției puterii constituante, angajându-și răspunderea adesea pentru un „pachet de legi“.

Cu toată înțelegerea și confirmarea constituțională din partea Curții Constituționale a unor asemenea practici, s-a ajuns la denaturarea nu numai a raportului corect conform prevederilor

Legii fundamentale dintre Parlament și Guvern, dar a adus atingere și principiului separației puterilor în stat.

Curtea Constituțională în ultima s-a decizie în care a verificat constituționalitatea modului de adoptare a legii potrivit art. 114 din Constituție, Decizia nr. 61/2020^3, a admis critica de neconstituționalitate extrinsecă în raport cu art. 114 alin (1) din Legea fundamentală, constatând că Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative este neconstituțională.

^3 Decizia nr. 61 din 12 februarie 2020 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 5 iunie 2020.

Curtea Constituțională, în considerentele deciziei sus-menționate, a stabilit:

[...] prin promovarea unui proiect de lege cuprinzând reglementări dintr-o multitudine de materii pe calea angajării răspunderii Guvernului a fost încălcat art. 114 alin. (1) din Constituție. Acest text constituțional prevede în mod expres că o procedură de angajare a răspunderii Guvernului vizează un singur proiect de lege, iar rațiunea unei reglementări rezidă în faptul că în sine procedura de angajare a răspunderii Guvernului în fața Parlamentului este una care limitează rolul de legiferare al Parlamentului, astfel că aceasta trebuie și poate fi realizată doar în condiții restrictive. Or în cauza de față, Guvernul nu a făcut altceva decât să convertească o serie de proiecte de lege care ar fi vizat cele peste 20 de acte normative modificate/ completate/prorogate într-unul singur tocmai în scopul de a se încadra, în mod formal, în prescripția normativă a art. 114 alin. (1) din Constituție. Un astfel de proiect de lege eludează, însă, atât litera, cât și scopul textului constituțional, astfel încât legea adoptată prin procedura angajării răspunderii Guvernului este neconstituțională“ (paragraful 77). Prin Decizia nr. 61/2020 s-a subliniat că „modificarea și completarea unui număr atât de însemnat de acte normative nu pot fi realizate pe calea unei singure legi care nu reprezintă nici măcar o încercare de codificare în materie, ci una care exprimă diferite opțiuni legislative în domenii eterogene în sine“ (paragraful 76).

Aceste considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 61/2020, care consacră o oarecare modificare de optică, de apreciere a practicii guvernelor în această materie, se aplică mutatis mutandis și în prezenta cauză, ceea ce, în mod normal, ar fi condus la aceeași soluție de admitere a criticilor de neconstituționalitate extrinsecă și declararea ca neconstituțională a legii criticate în ansamblul său.

Chiar și titlul celor două legi asupra cărora Curtea a exercitat un control a priori de constituționalitate sunt asemănătoare, indicând aceeași obiect de reglementare ce constă în reglementări fiscal-bugetare în cele mai diverse domenii.

Curtea Constituțională, în Decizia nr. 61/2020, invocând și valorificând jurisprudența sa anterioară în care a stabilit patru condiții/criterii în aplicarea prevederilor art. 114 alin. (1) din Constituție, în special că obiectul de reglementare a proiectului de lege trebuie să se subsumeze unui domeniu unic, a acceptat astfel că un proiect de lege poate avea un caracter „complex“, fără a avea semnificația de „pluralitate de legi“.

Curtea a stabilit că există deosebiri substanțiale între reglementările fiscale și cele bugetare, acestea având semnificația unor domenii diferite, chiar dacă există și corelații și conexiuni firești între acestea (paragraful 73).

În prezenta cauză, dispozițiile legii adoptate prin procedura angajării răspunderii Guvernului privesc modificarea, completarea, derogarea, prorogarea aplicării a 25 de acte normative, eterogene prin natura lor - aspecte fiscale, bugetare, de descentralizare, de reorganizare a activității unor entități din administrația publică centrală și locală - și, totodată, cuprind și reglementări proprii. O asemenea interpretare și punere în aplicare a excepției prevăzute de art. 114 alin (1) din Constituție de la regula generală cuprinsă în art. 61 alin. (1) din Constituție aduce atingere competenței cvasiexclusive de legiferare a Parlamentului, respectiv se îndepărtează nepermis de mult de sensul, spiritul și până la urmă de intenția originară a legiuitorului constituțional originar în privința instituției angajării răspunderii Guvernului.

În doctrina juridică de drept constituțional s-a precizat că această procedură constituțională de legiferare specială, respectiv mixtă, de control parlamentar și legiferare, s-a dovedit a fi una atipică, cu concluzia că guvernele care s-au succedat, prin această procedură, doresc să-și extindă puterea de a legifera, în dauna puterii legislative.^4 „Caracterul prea general al prevederilor constituționale a permis guvernelor care s-au succedat de-a lungul vremii să recurgă adeseori cu exces de putere la practica legiferării, în locul autorității legiuitoare, cu consecințe greu de anticipat pentru întregul sistem legislativ românesc.“^5

^4 Ibidem, p. 957.

^5 Ibidem, p. 958.

Adoptarea, prin procedura prevăzută la art. 114 alin. (1) din Constituție, într-un număr atât de însemnat și în domenii atât de diferite, variate a unor reglementări fiscal-bugetare cu scopul de a asigura sustenabilitatea financiară a României pe termen lung (cu semnificația unei veritabile reforme a statului în acest domeniu), cu împiedicarea puterii legislative de a-și exercita competența constituțională fundamentală de a legifera, constituie o încălcare a principiului separației puterilor în stat prevăzut la art. 1 alin. (4) din Constituție.

Recurgerea la această modalitate de adoptare indirectă a unui pachet de legi în lipsa oricărei dezbateri parlamentare în cadrul procedurii legislative, în condițiile în care Guvernul dispunea de o majoritate și susținere consistentă în forul legislativ [motiv pentru care opoziția a considerat inutilă depunerea unei moțiuni de cenzură, posibilitate prevăzută de art. 114 alin. (2) și (3) din Constituție], poate fi apreciată ca un exces de putere a Guvernului în dauna puterii legiuitoare.

Având în vedere cele expuse, apreciem că, în cauza de față, Curtea Constituțională trebuia să admită criticile de neconstituționalitate extrinsecă formulate în raport cu art. 1 alin. (4) și art. 114 alin. (1) din Constituție și să constate că Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung este neconstituțională în ansamblul său.”

×

Îți vom trimite un e-mail în momentul în care este publicat un articol nou pe pagina noastră. Te rugăm să îți introduci numele și adresa de e-mail pentru primi notificări.

 

Comentarii

Încă nu există comentarii. Lasă un comentariu.
Adresa ta de e-mail NU va fi publicată pe site.

Captcha Image

Articole care te-ar putea interesa