Contestația la executare silită
Un avocat specializat în executări silite, drept civil, vă poate defini contestația la executare silită ca fiind singurul mijloc procedural prin care poți ataca orice act de executare silită, fie că vorbim despre o poprire pe cont, o somație primită de la executorul judecătoresc sau o vânzare la licitație a unui imobil. Totodată, prin intermediul contestației la executare poți obliga executorul judecătoresc să îndeplinească un act de executare pe care refuză să îl îndeplinească.
Contestația se poate formula, conform codului de procedură civilă, în termen de 15 zile de la momentul la care ai luat cunoștință despre actul de executare pe care dorești să îl contești. Odată cu formularea contestației se poate solicita, sub condiția dării unei cauțiuni care diferă în funcție de suma executată, suspendarea executării silite. În cazul în care se admite suspendarea, executorul judecătoresc nu va mai putea face niciun act de executare până la soluționarea contestației tale.
Așadar, dacă te trezești executat silit în mod abuziv, singura modalitate prin care poți restabili dreptatea este pe calea contestației la executare. Executarea silită este un domeniu vast, imposibil de tratat într-un articol, dar voi da 2 exemple mai jos de lucruri pe care le poți face în cadrul contestației la executare.
Dacă partenerul tău de viață (soț/soție) este executat silit iar voi aveți mai multe bunuri în proprietate devălmașă, adică pe care le-ați dobândit împreună în timpul căsătoriei, poți cere prin intermediul contestației la executare împărțirea acestor bunuri. Ulterior împărțirii, bunurile care ți-au fost acordate ție nu vor putea face obiectul executării silite ci doar cele care au fost acordate partenerului executat.
Un alt exemplu este restrângerea executării. Să zicem că datorezi unei bănci 10.000 de Euro iar tu locuiești într-o casă de 150.000 Euro și ai o mașină de aproximativ 7- 8.000 Euro și un salariu 600 de Euro, dar banca vrea să execute casa prin vânzarea la licitație, poți opri acest lucru pe calea contestației la executare solicitând restrângerea executării la autoturismul respectiv și completând restul rămas de plată din salariu. În felul acesta îți poți salva casa.
Îți vom trimite un e-mail în momentul în care este publicat un articol nou pe pagina noastră. Te rugăm să îți introduci numele și adresa de e-mail pentru primi notificări.