Parlamentul României a adoptat joi, 20 iulie, Legea 240/2023 prin care se modifică perioada aplicării măsurilor dispuse în cazul ordinelor de protecție. Mai exact, instanța de judecată poate dispune ca aceste măsuri să se extindă pe o perioadă de până la cel mult 12 luni, față de maximul de 6 luni cum prevedea Legea 217/2003.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, cazurile de violență domestică au crescut anul acesta cu aproximativ 6% față de aceeași perioadă a anului 2022. De la începutul anului au fost emise circa 23.592 de ordine de protecție, printre victimele violenței domestice aflându-se în principal femei și minori. În acest context, dublarea perioadei de aplicabilitate a ordinului de protecție oferă victimelor mai mult timp de revenire și agresorilor timp de reflecție pentru a-și schimba conduita.

Trebuie menționat faptul că ordinul de protecție poate fi emis și de către poliție, pe o perioadă de maxim 5 zile, la solicitarea victimei, dacă se constată că aceasta se află într-un pericol iminent. De aceea, primul lucru pe care îl puteți face atunci când un membru al familiei vă adresează injurii sau vă agresează fizic, este să chemați de urgență organele de poliție. În aceste cazuri, pot fi dispuse una sau mai multe măsuri de protecție împotriva agresorului, precum:

  1. evacuarea temporară a agresorului din locuința comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
  2. reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor în locuința comună;
  3. obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
  4. obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.

Pentru a obține un ordin de protecție pe o perioadă mai lungă de timp puteți cere ajutorul unui avocat și să vă adresați direct instanței. Judecătorul poate emite, conform noii legi, un ordin de protecție pe o perioadă de maxim 12 luni și să dispună una sau mai multe măsuri de protecție:

Conform legii, încălcarea măsurilor unui ordin de protecție se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Mai multe detalii în legătură cu probleme privind dreptul familiei puteți găsi aici și aici.