În cadrul emisiunii „Drumul bun” din 29.06.2022, alături de Nadia Iucu, am abordat subiecte interesante precum mașinile electrice, avortul în SUA sau amprenta de carbon. Cea din urmă, aprobată deja de către autoritățile europene, este o modalitate de calcul a contribuției individuale a fiecărei persoane la încălzirea globală, în funcție de obiceiurile personale. În funcție de gradul de contribuție fiecare va fi taxat. Pe scurt – o nouă taxă ambiguă și lipsită de orice fundament științific, menită să ajute la instalarea neo-feudalismului. Cum se va face monitorizarea? Probabil prin intermediul portofelului digital european, și el în lucru actualmente.

Iată cât entuziasm mimat în prezentarea acestei „monitorizări a amprentei de carbon” de către Forumul Economic Mondial: (a se observa și exprimarea – „ei” își vor monitoriza, nu „noi toți” ne vom putea monitoriza)



Mai rămân și aici multe lucruri de spus, dar probabil cel mai important dintre toate este – vom accepta așa ceva? Reiau și subliniez o idee pe care am exprimat-o și în alte articole – majoritatea covârșitoare a celor care promovează și susțin aceste noi „curente progresiste” crezând că vor face parte din pătura superioară, privilegiată, aristocratică a viitoarei societăți umane – se înșală amarnic! Vor fi primii lăsați la vatră!