Conform noilor modificări ale Statutului Curții de Justiție a Uniunii Europene, începând cu 1 Octombrie 2024, Tribunalul Uniunii Europene va putea judeca cereri de hotărâre preliminară în șase domenii distincte, optimizând procesul de judecare a cererilor preliminare și reducând volumul de cereri adresate Curții de Justiție.
Pentru a înțelege mai bine cum funcționează acest mecanism al Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) este necesar să clarificăm câteva aspecte. Curtea de Justiție a Uniunii Europene, al cărei sediu este la Luxemburg, reprezintă autoritatea judiciară a Uniunii Europene și este compusă din două instanțe:
- Curtea de Justiție – care se ocupă de cererile de hotărâre preliminară adresate de instanțele naționale, de anumite acțiuni în anulare și recursuri;
- Tribunalul – care se pronunță asupra acțiunilor în anulare introduse de persoane fizice, întreprinderi și, în anumite cazuri, de guvernele țărilor UE. În practică, această instanță se ocupă în principal cu legislația privind concurența, ajutoarele de stat, comerțul, agricultura și mărcile comerciale.
Principalul rol al Curții de Justiție este acela de a asigura interpretarea unitară a legislației Uniunii Europene la nivelul tuturor statelor membre. În acest sens, pentru a garanta că toate țările și instituțiile UE se supun dreptului european, atunci când o instanță națională are îndoieli cu privire la interpretarea sau valabilitatea unui act legislativ al UE, aceasta poate să solicite opinia Curții de Justiție prin procedura cererilor de hotărâre preliminară.
Tribunalul, pe de altă parte, are competența de a judeca:
acţiuni introduse de persoane fizice sau juridice împotriva actelor instituţiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii Europene ale căror destinatare sunt sau care le privesc în mod direct și individual, precum și împotriva actelor normative care îi privesc direct și care nu presupun măsuri de executare sau, de asemenea, împotriva abţinerii de a acţiona a acestor instituţii, organe, oficii sau agenții;
- acțiuni introduse de statele membre împotriva Comisiei;
- acțiuni introduse de statele membre împotriva Consiliului cu privire la actele adoptate în domeniul ajutoarelor de stat, la măsurile de protecție comercială („dumping") și la actele prin care Consiliul exercită competențe de executare;
- acțiuni prin care se urmărește obținerea unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de instituțiile sau de organele, de oficiile ori de agențiile Uniunii Europene sau de agenții acestora;
- acțiuni care se întemeiază pe contracte încheiate de Uniunea Europeană în care se prevede în mod expres competența Tribunalului;
- acțiuni în domeniul proprietății intelectuale îndreptate împotriva Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) și împotriva Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante (OCSP);
- litigii între instituțiile Uniunii Europene și personalul acestora privind raporturile de muncă, precum și sistemul de asigurări sociale.
Deciziile Tribunalului pot fi atacate la Curtea de Justiție în termen de două luni, cu recurs, limitat la chestiuni de drept.
Cum funcționează procedura întrebărilor preliminare?
Potrivit art. 267 din Tratatul Privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:
- interpretarea tratatelor;
- validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.
Atunci când în cadrul unui litigiu o asemenea chestiune se invocă în fața instanței dintr-un stat membru, instanța poate, din oficiu sau la cererea părții interesate să ceară Curții să se pronunțe cu privire la problema ridicată; Curtea nu se poate pronunța decât dacă dreptul UE este aplicabil cauzei principale. De asemenea, decizia Curții este obligatorie, atât pentru instanța de trimitere cât și pentru toate instanțele din statele membre.
După trimiterea cererii de hotărâre preliminară, procedura națională trebuie suspendată până la pronunțarea deciziei Curții iar mai apoi, pe baza acesteia, instanța națională este obligată să formuleze o soluție.
Poate instanța națională să respingă cererea de sesizare a Curții?
Instanța de trimitere poate respinge cererea de sesizare a Curții în situația în care problema ridicată a fost deja tranșată și există o decizie a Curții în acest sens. Dacă o asemenea chestiune a fost ridicată în fața unei instanțe ale cărei decizii nu sunt supuse unei căi de atac, atunci instanța este obligată să sesizeze Curtea cu o cerere de decizie preliminară, cu excepția cazurilor în care există deja o jurisprudență în acest sens sau norma de drept în discuție este limpede și nesupusă interpretărilor.
Ce modificări au fost aduse acestei proceduri?
După cum am explicat la punctele anterioare, Curtea de Justiție este responsabilă cu soluționarea cererilor preliminare, Tribunalul având rolul de a se pronunța asupra altor aspecte. Cu toate acestea, pentru a îmbunătăți procedura cererilor preliminare, începând cu 01.10.2024, Tribunalul UE va fi competent să soluționeze cererile preliminare cu privire la șase domenii:
- sistemul comun al TVA-ului;
- accizele;
- Codul vamal;
- clasificarea tarifară a mărfurilor;
- compensarea și asistența pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și a anulării sau a întârzierii serviciilor de transport;
- schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Potrivit comunicatului CJUE, în aceste domenii s-a stabilit deja o jurisprudență solidă, ceea ce va permite Tribunalului să se bazeze pe deciziile anterioare ale Curții, reducând astfel volumul de muncă al acesteia. Cererile preliminare vor fi în continuare adresate Curții, care va decide ulterior dacă acestea vor fi trimise spre soluționare către Tribunal sau rămân de competența sa.