Noutăți

Repararea prejudiciilor suferite prin fapta lucrului

Răspunderea civilă delictuală constituie una dintre formele esențiale ale răspunderii civile, având ca scop repararea prejudiciilor cauzate prin fapte ilicite comise în afara cadrului contractual. Răspunderea civilă delictuală este fundamentată pe principiul conform căruia oricine cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită este obligat să îl repare.

Condițiile pentru a fi atrasă răspunderea făptuitorului sunt următoarele:

• să existe o faptă ilicită;
• existența unui prejudiciu;
• legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu;
• existența vinovăției.

Cea mai întâlnită formă de răspundere delictuală este răspunderea pentru fapta proprie. În cadrul acestei forme de răspundere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile amintite, inclusiv condiția vinovăției. Condiția vinovăției implică un element subiectiv, în care sunt analizate intenția sau culpa făptuitorului, atitudinea subiectivă pe care autorul a avut-o față de faptă și de urmările acesteia, la momentul săvârșirii ei. În cadrul acestui tip de răspundere, Codul Civil prevede faptul că autorul faptei răspunde pentru cea mai ușoară culpă. În lipsa acestui element al vinovăției, făptuitorul va fi exonerat de orice răspundere.

Însă ce se întâmplă atunci când prejudiciul nu este cauzat de o persoană, ci este cauzat de un bun mobil sau imobil? Cine este răspunzător pentru cauzarea unui asemenea prejudiciu? Codul Civil reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta lucrului, care reprezintă o formă specială de răspundere, ce stabilește responsabilitatea unei persoane pentru prejudiciile cauzate de lucrul aflat sub paza sa.

Art. 1377 alin. (1) reglementează răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri și prevede următoarele: Oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa.

Pentru a fi angajată răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucruri trebuie îndeplinite următoarele condiții:

1. existența unui prejudiciu – în ce privește natura prejudiciului, în unanimitate, doctrina noastră juridică admite posibilitatea reparării tuturor prejudiciilor, inclusiv a celor nepatrimoniale. Astfel, se poate solicita atât repararea prejudiciului material (paguba efectiv suferită și beneficiul nerealizat), cât și a prejudiciului moral (dureri fizice sau psihice suferite ca urmare a săvârșirii faptei ilicite);
2. fapta lucrului – constă fie în așezarea acestuia într-o anumită poziție, fie într-un comportament anormal față de cel pe care ar trebui să îl aibă, dacă a avut drept consecință prejudicierea victimei. În categoria lucrurilor susceptibile de a angaja răspunderea delictuală intră bunurile mobile sau imobile, astfel cum sunt definite de art. 545 Cod Civil. Astfel, „lucrul” este definit în mod larg și include orice obiect corporal (clădiri, utilaje, autovehicule etc.);
3. legătura de cauzalitate – această condiție impune ca prejudiciul să fie produs în mod obiectiv și necesar prin fapta lucrului. Trebuie demonstrat că prejudiciul a fost cauzat direct de lucrul aflat sub paza juridică a celui responsabil. Spre exemplu, dacă într-o clădire sau într-un complex comercial podeaua este umedă, dar nu există niciun indicator care să semnalizeze acest lucru, în eventualitatea în care o persoană se va răni ca urmare a alunecării, există o legătură de cauzalitate între fapta lucrului și prejudiciul cauzat, prin faptul că persoana responsabilă avea obligația de a semnaliza pericolul de alunecare;
4. paza juridică – pentru ca o persoană să fie responsabilă de producerea unui prejudiciu, lucrul care a cauzat prejudiciul trebuie să se afle, în momentul producerii acestuia, sub paza juridică a respectivei persoane. Aceasta trebuie să exercite în mod efectiv autoritatea asupra lucrului, manifestată prin direcționare, control și supraveghere. Noțiunea de pază juridică este reglementată de art. 1377 din Codul Civil, care prevede următoarele: „În înțelesul dispozițiilor art. 1.375 și 1.376, are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra animalului sau a lucrului și se servește de acesta în interes propriu.” Reiterând exemplul de mai sus, responsabil pentru prejudiciul cauzat prin alunecarea pe podeaua umedă va fi proprietarul clădirii sau locatarul, căruia îi revenea obligația de a semnaliza pericolul.

Analizând condițiile pentru angajarea răspunderii pentru fapta lucrului, observăm o diferență față de răspunderea pentru fapta proprie. Anume, angajarea acestui tip de răspundere nu este condiționată de elementul vinovăției, fiind o răspundere obiectivă, independentă de orice culpă. Răspunderea paznicului juridic se bazează pe obligația legală de a răspunde pentru riscul ca lucrul aflat în grija sa să provoace un prejudiciu printr-un comportament anormal. Astfel, nu mai contează dacă paznicul a fost sau nu vinovat, ci doar faptul că lucrul i-a produs cuiva un prejudiciu.

În cazul în care sunt îndeplinite condițiile amintite mai sus, paznicul juridic al lucrului este pasibil de răspundere pentru prejudiciul cauzat de lucru, iar victima este îndreptățită la repararea prejudiciului suferit. Deși de multe ori victimele optează pentru o acțiune penală pentru a obține tragerea la răspundere penală a făptuitorului și repararea prejudiciului suferit, aceste dosare penale se finalizează printr-o clasare a cauzei, întrucât, în cele mai multe cazuri, nu este îndeplinită condiția vinovăției. Însă varianta optimă este formularea unei acțiuni civile prin care să se ceară angajarea răspunderii civile delictuale a paznicului juridic al lucrului. Pentru a avea succes în această acțiune, este foarte important ca victima să poată dovedi fapta și prejudiciul suferit. În acest sens, pot fi obținute fotografii de la locul faptei, înregistrări video, declarații ale martorilor prezenți. Totodată, pentru a dovedi prejudiciul material, sunt necesare înscrisuri care să dovedească cheltuielile efectuate cu spitalizarea, procesul de recuperare sau orice alte cheltuieli efectuate ca urmare a prejudiciului suferit. În ce privește prejudiciul moral, acesta este dovedit prin dovedirea prejudiciului material. În practică, instanțele evaluează prejudiciul moral luând în considerare certificatul medico-legal, care indică numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare. Cu cât acest număr este mai mare, cu atât despăgubirile acordate pentru daunele morale tind să fie mai ridicate.