Noutăți

Reducerea personalului bugetar nu se face „după ureche”

În lumina noilor încercări de combatere a deficitului bugetar, politicienii vorbesc tot mai des despre reducerea cheltuielilor, iar unul dintre principalele subiecte de discuție este diminuarea personalului bugetar. Prin discursurile susținute, oamenii politici ai momentului lasă impresia că bugetarii sunt acei angajați care „plimbă mapa” de la un etaj la altul, fără a desfășura o activitate productivă, dar care încasează salarii din bugetul de stat și, implicit, contribuie la dificultățile economice ale țării.

O definiție accesibilă a bugetarilor ar fi aceea că sunt persoanele care lucrează în instituții și organizații finanțate din bugetul de stat sau din bugetele locale. Cu alte cuvinte, salariile acestora sunt acoperite din fonduri publice, provenite din taxele și impozitele colectate de stat. Totuși, termenul „bugetari” include mai multe categorii de persoane care își obțin veniturile din bugetul public, nu doar funcționarii publici sau personalul din administrație.

Astfel, din categoria bugetarilor fac parte următoarele categorii:

• Funcționarii publici;
• Personalul contractual;
• Personalul didactic;
• Personalul medical;
• Magistrații și personalul auxiliar;
• Polițiștii și jandarmii;
• Militarii;
• Alte instituții autonome cu reglementare în legi speciale.

În sine, raporturile de muncă/serviciu ale acestor bugetari se supun fie dreptului muncii (pentru personalul contractual din instituțiile publice, medici, profesori), fie legislației specifice: pentru funcționarii publici este aplicabil Codul Administrativ, iar pentru celelalte categorii de bugetari, aceste raporturi sunt reglementate de legi speciale.

Indiferent de categoria de bugetari din care face parte o persoană, reducerea acestui personal nu se poate realiza verbal și nici cu încălcarea drepturilor acestor angajați. În realitate, măsurile vociferate de politicieni se referă cu preponderență la funcționarii publici și la personalul contractual din instituțiile administrației publice. Din aceste motive, în cele ce urmează, ne vom referi la aceste categorii de bugetari.

1. Funcționarii publici

Reducerea numărului funcționarilor publici dintr-o instituție este o măsură care implică respectarea strictă a cadrului legal, atât pentru protejarea drepturilor angajaților, cât și pentru asigurarea bunei funcționări a administrației publice. Pe fondul reformelor administrative sau al constrângerilor bugetare, instituțiile publice pot fi nevoite să își reducă personalul, însă această acțiune trebuie să urmeze proceduri clare și transparente reglementate de legislația în vigoare.

Încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici reprezintă un proces reglementat riguros de Codul administrativ, care stabilește atât temeiurile încetării, cât și drepturile funcționarului public în acest context.

Potrivit art. 516 din Codul administrativ, încetarea raporturilor de serviciu se realizează prin act administrativ emis de persoana competentă și poate interveni în următoarele moduri:

• de drept;
• prin acordul părților;
• prin eliberare din funcția publică;
• prin destituire;
• prin demisie.

Modalitățiile prin care se va încerca reducerea personalului administrativ vor fi cele prin care raporturile de serviciu încetează prin acordul părților, prin eliberarea din funcție, posibile demisii forțate și destituiri.

În cele ce urmează, ne vom referi cu precădere la eliberările din funcție. Eliberarea din funcția publică este reglementată detaliat la art. 519 din Codul administrativ și are loc ca urmare a emiterii unui act administrativ de către persoana competentă legal să dispună numirea în funcție. Codul distinge între mai multe situații care pot conduce la eliberarea din funcție:

1. Cazuri obiective, neimputabile funcționarului:

• Încetarea activității autorității sau instituției publice (lit. a);
• Mutarea instituției în altă localitate și refuzul funcționarului de a o urma (lit. b);
• Reorganizarea instituției, cu reducerea personalului și a postului ocupat (lit. c);
• Reintegrarea unui funcționar public anterior eliberat nelegal, care ocupă funcția respectivă (lit. d);
• Neîndeplinirea unor condiții legale, precum lipsa unui aviz sau autorizație necesară (lit. f);
• Incapacitate fizică sau psihică constatată medical, care împiedică desfășurarea atribuțiilor (lit. g).

În toate aceste cazuri, funcționarul beneficiază de preaviz de 30 de zile calendaristice (alin. 4), perioadă în care i se pot oferi posturi vacante corespunzătoare, conform alin. 7-9.

1. Cazuri imputabile funcționarului:

• Incompetență profesională, dovedită prin calificativul „nesatisfăcător” sau „necorespunzător” la evaluarea anuală (lit. e);
• Refuzul nejustificat al unui înalt funcționar public de a accepta mobilitatea, conform art. 503 alin. (8) (lit. h).

Metodele propuse de politicienii momentului sunt fie încetarea activității unor instituții, fie reorganizarea acestora.

Conform art. 519 alin. (1) lit. a), raportul de serviciu încetează prin eliberarea din funcție atunci când activitatea instituției publice se încheie. Acest motiv este unul obiectiv și inevitabil – dacă instituția nu mai funcționează (prin desființare, fuziune sau alte forme de reorganizare legislativă), toate posturile devin, implicit, vacante. Funcționarul public nu mai are un loc de muncă în cadrul structurii respective.

În unele cazuri, autoritățile publice pot decide „încetarea activității” unei structuri fără o justificare legală clară. Se pot înregistra situații în care instituții sau compartimente sunt declarate închise printr-un act administrativ emis abuziv, fără studii de impact, fără consultarea sindicatelor sau a funcționarilor, și fără identificarea unor alternative reale pentru personalul afectat.

Această practică este nu doar ilegală, ci și profund nedreaptă, în condițiile în care funcționarii respectivi nu au comis abateri disciplinare și nu au fost evaluați negativ, ci sunt eliminați doar din considerente personale, politice sau de control instituțional.

Conform art. 519 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, funcționarul public poate fi eliberat din funcție în cazul reorganizării autorității publice, dacă postul ocupat de acesta este desființat. Cu toate acestea, în practică, unele autorități utilizează această prevedere ca pretext pentru a elimina anumiți funcționari incomozi, care refuză obediența sau semnalează nereguli.

Totuși funcționarul public este protejat de lege, Codul administrativ prevede măsuri de protecție pentru acești funcționari, în special în ceea ce privește identificarea unor posturi vacante corespunzătoare.

Conform art. 519 alin. (7), în perioada preavizului, autoritatea publică are obligația de a-i prezenta funcționarului lista posturilor vacante pentru care îndeplinește condițiile de ocupare. Dacă acceptă un astfel de post, raportul de serviciu se continuă în noua funcție. De asemenea, în baza art. 519 alin. (8), funcționarul are prioritate la ocuparea posturilor vacante pentru o perioadă de un an de la eliberarea din funcție, dacă nu a fost încadrat între timp în altă funcție publică.

O soluție importantă pentru funcționarii aflați în această situație o reprezintă mobilitatea în cadrul administrației publice. Funcționarii pot opta pentru transfer în alte instituții care dispun de posturi vacante similare sau pot participa la concursuri pentru ocuparea altor funcții. În acest context, este utilă consultarea periodică a registrelor de funcții publice și a platformelor oficiale de recrutare în administrația publică.

Astfel de reduceri pot include:

• Desființarea selectivă a posturilor ocupate de funcționari loiali legii, dar nealiniati conducerii.
• Reorganizări structurale fictive, în care organigrama se modifică doar pe hârtie, fără o eficientizare reală a activității.
• Refuzul de a oferi posturi vacante compatibile, chiar dacă legea obligă autoritatea să caute alternative pentru personalul vizat (art. 519 alin. 7).

Pentru funcționarul public, o astfel de decizie înseamnă:

• Pierderea locului de muncă fără vină și fără posibilitatea reală de reintegrare imediată;
• Stigmatizare profesională, mai ales dacă eliberarea este folosită pentru a sugera incompetență sau lipsă de performanță;
• Deteriorarea echilibrului psihologic și financiar, mai ales în contextul în care funcția publică presupune stabilitate și predictibilitate.

În fața unei reduceri abuzive de personal, acțiunea în contencios administrativ este principala armă juridică la dispoziția funcționarului public. Această cale este reglementată de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și se bazează pe ideea că orice act administrativ emis cu încălcarea legii poate fi anulat de instanță.

Astfel, atacarea deciziei de încetare a raporturilor de muncă se va realiza la fel ca și atacarea oricărui act administrativ. În primul rând, funcționarul poate (opțional) formula o plângere prealabilă adresată autorității emitente, prin care solicită revocarea actului, invocând motive de nelegalitate.

Apoi, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicarea deciziei de eliberare din funcție, trebuie să introducă o acțiune în contencios administrativ la instanța competentă, solicitând anularea actului și, dacă este cazul, reintegrarea în funcție și plata drepturilor salariale aferente.

În paralel, funcționarul poate solicita suspendarea executării actului, în baza articolelor 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, pentru a evita pierderea locului de muncă până la pronunțarea unei hotărâri definitive. În fața instanței, reclamantul trebuie să demonstreze caracterul abuziv sau nelegal al deciziei, prin probe precum lipsa unei justificări reale a desființării postului, ignorarea obligației autorității de a oferi posturi echivalente sau încălcarea principiului transparenței și legalității în procesul decizional.

Un element esențial în apărarea drepturilor funcționarului este posibilitatea de a solicita despăgubiri, în cazul în care instanța constată nelegalitatea actului. Despăgubirea este echivalentă cu diferența dintre veniturile obținute în perioada cuprinsă între data încetării nelegale și data reintegrării și salariile majorate și drepturile de care ar fi beneficiat funcționarul dacă raportul de serviciu nu ar fi fost întrerupt. Astfel, statul este obligat să repare integral prejudiciul creat de actul nelegal, oferind funcționarului o compensare justă.

Pe lângă anularea actului, funcționarul poate cere reintegrarea în funcția publică. Potrivit Codului administrativ, instanța va dispune reintegrarea în funcția deținută anterior, dacă aceasta mai figurează în statul de funcții al instituției. În cazul în care funcția a fost desființată, reintegrarea se va face într-o funcție publică echivalentă, păstrând astfel continuitatea carierei profesionale.

Un alt aspect important reglementat este acela privind recunoașterea vechimii. Dacă instanța anulează actul de încetare, perioada de timp în care funcționarul nu a fost în funcție este considerată vechime în muncă, în specialitate și în grad profesional. Această prevedere protejează drepturile de carieră ale funcționarului și previne pierderea unor beneficii precum promovarea, salarizarea sau pensia.

Cadrul legal oferă funcționarului public instrumente eficiente pentru a contesta deciziile de încetare nelegală a raportului de serviciu și pentru a-și repara integral prejudiciile suferite. Aceste măsuri nu doar că asigură protecția drepturilor individuale, ci contribuie la consolidarea unui sistem administrativ bazat pe legalitate, stabilitate și responsabilitate din partea autorităților publice. Funcționarul public nu este lipsit de apărare – legea îi oferă mijloacele necesare pentru a-și recăpăta demnitatea profesională și drepturile pierdute printr-un act abuziv.

2. Personalul contractual

Potrivit Codului administrativ, personalul contractual este format din persoanele angajate în cadrul autorităților și instituțiilor publice în baza unui contract individual de muncă sau a unui contract de management. Acest personal își desfășoară activitatea fără a exercita prerogative de putere publică, având un rol esențial în susținerea și funcționarea eficientă a instituțiilor statului. Dispozițiile care reglementează regimul juridic al acestora se completează cu prevederile Codului muncii, republicat, precum și cu alte legi speciale care stabilesc drepturi, obligații și particularități pentru anumite categorii de angajați sau funcții contractuale.

Funcțiile ce pot fi ocupate de personalul contractual sunt clasificate în: funcții de conducere, funcții de execuție și funcții specifice cabinetelor demnitarilor, aleșilor locali sau cancelariei prefectului. Această categorie profesională ocupă un loc distinct în cadrul personalului bugetar și beneficiază de un regim juridic hibrid între dreptul administrativ și dreptul muncii, cu accent pe stabilitatea raporturilor de muncă, profesionalism și respectarea principiilor legalității, echității și transparenței.

În cele ce urmează, ne vom referi strict la aceleași metode de reducere a personalului bugetar la care am făcut referire și în cazul funcționarilor publici, și anume: reducerea personalului prin restructurări/desființări de posturi și încetarea activității unei instituții.

Reducerea personalului contractual din instituțiile publice reprezintă o măsură administrativă cu impact direct asupra angajaților, dar și o decizie care trebuie luată în strictă conformitate cu legislația în vigoare. Aceasta este reglementată prin Codul administrativ și completată de prevederile Codului muncii.

După luarea deciziei de reducere a personalului contractual, aceasta trebuie comunicată persoanelor vizate, similar modului de lucru din dreptul muncii. Spre deosebire de funcționarii publici, personalul contractual nu beneficiază de același nivel de protecție juridică, iar după emiterea actului prin care se dispune reducerea, raporturile de muncă ale acestora cu autoritatea în care își desfășoară activitatea vor fi reglementate exclusiv de dreptul muncii.

În ceea ce privește încetarea activității unei instituții cu personal contractual, situația este foarte asemănătoare cu cea a funcționarilor publici, în sensul că, dacă instituția își încetează activitatea fără un motiv justificat sau se redeschide ulterior sub o altă denumire, angajații pot solicita reintegrarea pe post, în condiții prevăzute atât de dreptul administrativ, cât și de dreptul muncii. Chiar și în ipoteza încetării activității instituției, personalul contractual beneficiază de anumite drepturi, precum perioada de preaviz, indemnizație de șomaj și, în unele cazuri, salarii compensatorii.

Astfel, personalul contractual beneficiază de 20 de zile de preaviz, în loc de 30, cum este în cazul funcționarilor publici. La finalul perioadei de preaviz, instituția publică va emite o decizie de încetare a contractului individual de muncă, în ambele situații, în conformitate cu art. 65 alin. (1) Codul muncii.

Personalul contractual are dreptul să conteste decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării, conform art. 252 din Codul Muncii.

În ipoteza în care concedierea a fost abuzivă, nejustificată și contrară prevederilor legale, angajatul va putea fi reintegrat pe postul pe care îl deținea anterior sau pe unul nou, înființat ulterior, dar cu aceleași atribuții, chiar dacă poartă o altă denumire, și va putea beneficia de drepturile salariale aferente perioadei cuprinse între momentul încetării contractului individual de muncă și cel al reintegrării. De asemenea, angajatul poate beneficia și de daune morale pentru hărțuirea morală la locul de muncă, dacă se constată că încetarea raporturilor de muncă prin concediere a constituit un act de hărțuire morală.

În ipoteza încetării activității, situația este puțin mai delicată, în sensul că angajatul ar putea fi reintegrat în aceleași condiții ca cele descrise mai sus, dacă se constată că încetarea activității unei instituții finanțate din bugetul de stat a fost ilegală sau fictivă, iar actul prin care instituția respectivă și-a încetat activitatea a fost anulat.

În concluzie, reducerea personalului bugetar, deși poate reprezenta o măsură necesară în contextul unor politici de austeritate și al redresării deficitului bugetar, trebuie realizată cu respectarea strictă a prevederilor legale și în condiții de transparență, echitate și legalitate. Atât funcționarii publici, cât și personalul contractual beneficiază de protecție juridică clară împotriva abuzurilor instituționale, iar orice încetare a raporturilor de muncă sau de serviciu trebuie fundamentată legal, justificată obiectiv și precedată de proceduri conforme cu legislația aplicabilă. Dacă sunteți afectați de măsurile de austeritate și sunteți în una din situațiile descrise mai sus, nu ezitați să apelați la un avocat.