+40-755-627-706 Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Noutăți
Ordinul de protecție împotriva minorilor
Timp de citire
7 minute
Data publicării
Printează
Accesări
Accesări: 325

Ordinul de protecție împotriva minorilor

În ultima vreme, auzim tot mai des despre cazuri de violență unde agresorii sunt minori. Cred că până în momentul de față, cu toții am aflat despre fapta de-a dreptul cutremurătoare ce a avut loc zilele trecute privitoare la minorul de numai 13 ani, elev al unei școli din Bistrița, care a lovit, în mod repetat, cu un briceag o profesoară de matematică. Deși au fost mai multe victime ale acestui atac cu totul neașteptat, din fericire toată lumea este teafără.

Din informațiile ce au fost făcute publice în legătură cu acest incident reiese că polițiștii, ca urmare a faptelor amintite mai sus, au fost nevoiți să emită șapte ordine de protecție provizorii extinse, cu monitorizare electronică, pentru profesoară și pentru șase elevi, după ce părinții copiilor au cerut măsuri suplimentare înaintea reîntoarcerii la ore.

Însă, ce nu a fost făcut public este împotriva cui au fost emise acele ordine de protecție. Urmărind regula generală, primul gând asupra acestui aspect ar fi acela că ele îl privesc pe agresor, dat fiind faptul că Legea nr. 26/2024 actualizată privind ordinul de protecție prevede că: „Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol prin acte de violență din partea unei alte persoane poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție” .

Cu toate acestea, aici intervine întrebarea:

Este posibilă emiterea unui ordin de protecție împotriva unui minor?

Aceasta este o problemă destul de controversată în practică, deoarece, de regulă, instanțele de judecată se feresc să admită o cerere de emitere a unui ordin de protecție împotriva unui minor și, analizând considerentele hotărârilor, am observat că judecătorii aleg să protejeze într-o oarecare măsură minorul-agresor.

Cel mai onest răspuns este că legea nu interzice expres acest lucru. Nici Legea nr. 26/2024, nici Legea nr. 217/2003 nu exclud minorul din categoria persoanelor împotriva cărora se poate emite ordinul, iar practica din aceste zile arată că astfel de ordine pot fi emise.

Regula pe care o intuim rămâne totuși valabilă, adică aceea că de cele mai multe ori, ordinul de protecție are ca premisă o faptă care reprezintă și infracțiune, conform Codului Penal. Cu toate acestea, trebuie subliniat că nu este întotdeauna și o condiție. Astfel, legea specială se raportează la acte de violență, nu la infracțiuni, iar violența psihică, verbală, socială ori cibernetică, care nu își află întotdeauna corespondent în Codul penal, poate fundamenta, prin ea însăși, emiterea unui ordin. În acest din urmă caz, rațiunea este una preventivă, deoarece ordinul nu sancționează o faptă de natură penală, ci are ca scop înlăturarea unei stări de pericol.

Pentru o mai bună înțelegere a celor două instituții, propun să facem o scurtă trecere în revistă a condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru ca un minor să răspundă penal. Astfel, potrivit art. 113 din Codul penal, „(1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal. (2) Minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ. (3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii”.

Așadar, sub 14 ani prezumția lipsei discernământului este absolută (deci această categorie de minori nu răspunde penal sub nicio formă), între 14 și 16 ani este relativă și poate fi răsturnată prin expertiză medico-legală psihiatrică, iar de la 16 ani, existența discernământului este prezumată. Atunci când minorul care nu îndeplinește condițiile răspunderii penale săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, fapta rămâne una tipică și antijuridică, dar îi este înlăturat caracterul imputabil, deoarece, potrivit art. 27 din Codul penal: „nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de un minor, care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condițiile legale pentru a răspunde penal”.

În paralel, în cazul ordinului de protecție, observăm că legea ne vorbește despre un agresor, iar nu despre un făptuitor. Cu toate acestea, trebuie menționat că Legea nr. 26/2024 are un caracter mixt, împrumutând elemente atât din dreptul civil și procesual civil, cât și din dreptul penal și procesual penal. Tocmai din aceste rațiuni există și prevederile art. 18 care evidențiază că încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor dispuse prin acesta reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoarea.

După cele expuse până acum, acesta este momentul de cotitură, deoarece există o inadvertență în ceea ce privește faptul că împotriva unui minor ar putea fi emis un ordin de protecție, însă în ipoteza în care acesta l-ar încălca, minorul nu ar putea fi sancționat potrivit legii penale, în lipsa îndeplinirii condițiilor.

Mai mult decât atât, pentru minorii de sub 14 ani, răspunsul cel mai explicit vine dintr-o hotărâre recentă, respectiv Sentința nr. 11944 din 21 noiembrie 2025 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București[1]. În cadrul acesteia, instanța a reținut, printre altele, că emiterea unui ordin de protecție împotriva unui minor sub 14 ani este permisă, cu condiția îndeplinirii cumulative a tuturor cerințelor legii, oportunitatea și proporționalitatea măsurii urmând a fi evaluate cu strictețe, în funcție de circumstanțele cauzei și de probele privind gradul de maturitate și discernământul minorului pârât.

Totodată, instanța a arătat că necesitatea ocrotirii victimei poate impune restrângerea drepturilor și libertăților pârâtului-minor, dar condiționat de reținerea culpei sale, iar atunci când acesta nu poate răspunde penal pentru încălcarea ordinului, victimei nu i se poate asigura o protecție reală, scopul legii nefiind atins.

În speță, pârâtul urma să împlinească 12 ani, iar reclamantul era și el minor, motiv pentru care instanța a căutat un just echilibru între protecția victimei și drepturile presupusului agresor, apreciind că ordinul se justifică doar dacă este absolut necesar și răspunde unei nevoi imperioase.

Prin urmare, cererea reclamantului privind emiterea unui ordin de protecție a fost respinsă, iar în motivare s-a reținut că în asemenea cazuri ordinul de protecție trebuie privit ca pe un instrument de ultim resort, la care se recurge după epuizarea încercărilor de conciliere și de restabilire a echilibrului dintre cei doi minori, iar măsurile nu ar fi putut servi scopului legii, minorii neavând capacitatea de a asimila gravitatea unor asemenea restricții. Instanța a recomandat ferm reprezentanților legali ai pârâtului să îi asigure de urgență o îndrumare corectă și le-a atras atenția asupra consecințelor viitoare ale unei conduite necorijate. Hotărârea nu închide, așadar, ușa, ci o lasă întredeschisă. Astfel, nu interdicția legii, ci proporționalitatea și efectivitatea măsurii sunt cele care decid în astfel de cazuri.

În concluzie, legea nu spune „nu” ordinului de protecție împotriva minorilor, dar nici nu pare gândită pentru ei. Deși un ordin de protecție oferă victimei timp și siguranță, el nu schimbă factorii care au condus la violență. Miza reală este cum folosim acest timp pentru a înțelege și a sprijini minorul agresor, iar acest pas depinde în totalitate de adulți (de la părinți și profesori, până la autorități și legislativ).

Un sistem care știe să protejeze victima unui agresor minor, dar care nu știe încă ce să facă cu minorul agresor însuși, are de recuperat tocmai partea care, peste ani, ar trebui să prevină următorul caz.


[1] Hotarâre nr. 11944/2025 din 21.11.2025 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, cod RJ d9469d656 (https://www.rejust.ro/juris/d9469d656)

(10 Voturi)
Autor: Iulia Cerbu
Notifică-mă când apare un articol nou

Îți vom trimite un e-mail când este publicat un articol nou. Introdu numele și adresa de e-mail pentru a primi notificări.

Programează o întrevedere