• (5 voturi)
  • 24/05/2021
  • 885

Declarația privind beneficiarul real 2021 – ghid de completare

Declarația anuală privind beneficiarul real al persoanelor juridice a iscat numeroase discuții în ultima perioadă. Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență, termenul de depunere ar urma să fie 1 octombrie 2021. Însă această ordonanță nu este în vigoare.

Pe de altă parte, potrivit Legii nr. 101/2021 din 27.04.2021, „Declaraţia anuală se depune la oficiul registrului comerţului în care este înmatriculată persoana juridică în termen de 15 zile de la aprobarea situaţiilor financiare anuale, iar dacă intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declaraţia se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.

Așadar declarația anuală se depune în termen de 15 zile de la aprobarea bilanțului pe 2020. Întrebarea e – mai aștepți să vezi când apare Ordonanța cu prelungirea termenului până la 1 octombrie? Nu, pentru că ești pasibil de amenzi usturătoare. Declarația se depune în prezent conform prevederilor Legii 101/2021 care se află în vigoare, adică în 15 zile de la aprobarea bilanțului contabil pe 2020.

Mai multe informații despre actele necesare, formulare și modul de completare puteți găsi aici. În legătură cu Anexa 1 la declarația privind beneficiarii reali, menționăm că unde scrie „Modalitatea în care se exercită controlul asupra societății/persoanei juridice.....” trebuie să vă completați calitatea: asociat și administrator, doar asociat sau doar administrator.

Anexa 2A se completează de către administratorul persoană fizică iar anexa 2B se completează doar în cazul în care persoana juridică este reprezentată de o altă persoană juridică.

În cazul în care nu știți ce căsuță să bifați cu privire la art. 4 din Legea nr. 129/2019, redăm integral conținutul acestui articol:

„Art. 4
(1) În sensul prezentei legi, prin beneficiar real se înţelege orice persoană fizică ce deţine sau controlează în cele din urmă clientul şi/sau persoana fizică în numele ori în interesul căruia/căreia se realizează, direct sau indirect, o tranzacţie, o operaţiune sau o activitate.
(2) Noţiunea de beneficiar real include cel puţin:
a)în cazul societăţilor supuse înregistrării în registrul comerţului şi entităţilor corporative străine:
1. persoana fizică sau persoanele fizice care deţin sau controlează în ultimă instanţă societatea supusă înregistrării în registrul comerţului prin exercitarea directă sau indirectă a dreptului de proprietate asupra unui procent suficient din numărul de acţiuni ori din drepturile de vot ori prin participaţia în capitalurile proprii ale societăţii respective, inclusiv prin deţinerea de acţiuni la purtător, sau prin exercitarea controlului prin alte mijloace, alta decât o societate cotată pe o piaţă reglementată care face obiectul cerinţelor de divulgare a informaţiilor în conformitate cu dreptul Uniunii Europene sau cu standarde internaţionale echivalente care asigură transparenţa corespunzătoare a informaţiilor privind exercitarea dreptului de proprietate. Deţinerea a 25% plus unu acţiuni sau participare în capital al unei societăţi într-un procent de peste 25% de către o persoană fizică este un indiciu al exercitării directe a dreptului de proprietate. Deţinerea a 25% plus unu acţiuni sau participarea în capital al unei societăţi într-un procent de peste 25% de către o entitate corporativă străină, care se află sub controlul unei persoane fizice, sau de către mai multe entităţi corporative străine, care se află sub controlul aceleiaşi persoane fizice, este un indiciu al exercitării indirecte a dreptului de proprietate;
2. în cazul în care, după depunerea tuturor diligenţelor şi cu condiţia să nu existe motive de suspiciune, nu se identifică nicio persoană în conformitate cu pct. 1 sau în cazul în care există orice îndoială că persoana identificată este beneficiarul real, persoana fizică care ocupă o funcţie de conducere de rang superior, şi anume: administratorul/administratorii, membrii consiliului de administraţie/supraveghere, directori cu competenţe delegate de la administratorul/consiliul de administraţie, membrii directoratului. Entităţile raportoare ţin evidenţa măsurilor luate în vederea identificării beneficiarilor reali în conformitate cu pct. 1 şi cu prezentul punct, precum şi a dificultăţilor întâmpinate în procesul de verificare a identităţii beneficiarului real;
b) în cazul fiduciilor sau construcţiilor juridice similare - toate persoanele următoare:
1. constituitorul/constituitorii, precum şi persoanele desemnate să îi/le reprezinte interesele în condiţiile legii;
2. fiduciarul/fiduciarii;
3. beneficiarul/beneficiarii sau, în cazul în care identitatea acestuia/acestora nu este identificată, categoria de persoane în al căror interes principal se constituie sau funcţionează fiducia sau construcţia juridică similară;
4. oricare altă persoană fizică ce exercită controlul în ultimă instanţă asupra fiduciei sau a construcţiei juridice similare din dreptul străin prin exercitarea directă sau indirectă a dreptului de proprietate sau prin alte mijloace;
c) în cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ:
1. asociaţii sau fondatorii;
2. membrii în consiliul director;
3. persoanele cu funcţii executive împuternicite de consiliul director să exercite atribuţii ale acestuia;
4. în cazul asociaţiilor, categoria de persoane fizice ori, după caz, persoanele fizice în al căror interes principal acestea au fost constituite, respectiv, în cazul fundaţiilor, categoria de persoane fizice în al căror interes principal acestea au fost constituite;
5. oricare altă persoană fizică ce exercită controlul în ultimă instanţă, prin orice mijloace, asupra persoanei juridice fără scop lucrativ;
d) în cazul persoanelor juridice, altele decât cele prevăzute la lit. a) - c), şi al entităţilor care administrează şi distribuie fonduri:
1. persoana fizică beneficiară a cel puţin 25% din bunurile, respectiv părţile sociale sau acţiunile unei persoane juridice sau ale unei entităţi fără personalitate juridică, în cazul în care viitorii beneficiari au fost deja identificaţi;
2. grupul de persoane în al căror interes principal se constituie ori funcţionează o persoană juridică sau entitate fără personalitate juridică, în cazul în care persoanele fizice care beneficiază de persoana juridică sau de entitatea juridică nu au fost încă identificate;
3. persoana sau persoanele fizice care exercită controlul asupra a cel puţin 25% din bunurile unei persoane juridice sau entităţi fără personalitate juridică, inclusiv prin exercitarea puterii de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organelor de administraţie, conducere sau supraveghere a respectivei entităţi;
4. persoana sau persoanele fizice ce asigură conducerea persoanei juridice, în cazul în care, după depunerea tuturor diligenţelor şi cu condiţia să nu existe motive de suspiciune, nu se identifică nicio persoană fizică în conformitate cu pct. 1-3 ori în cazul în care există orice îndoială că persoana identificată este beneficiarul real, caz în care entitatea raportoare este obligată să păstreze şi evidenţa măsurilor aplicate în scopul identificării beneficiarului real în conformitate cu pct. 1-3 şi prezentul punct.

Dacă totuși întâmpinați dificultăți sau aveți nevoie de o atestare avocațială, nu ezitați să ne contactați.

Ultima modificare 24/05/2021