• (38 voturi)
  • 01/03/2020
  • 3570

Insolvența, falimentul și răspunderea administratorului

Insolvența, falimentul și răspunderea organelor de conducere sunt termeni pe care niciun om de afaceri onest nu ar vrea să îi audă vreodată și orice avocat bun îi folosește cu prudență. Însă, dincolo de toate sacrificiile necesare creșterii unei afaceri, se poate ajunge și în această situație. Potrivit Legii nr. 85/2014, care guvernează acest domeniu, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile. Aceasta se prezumă de lege dacă au trecut mai mult de 60 de zile de la scadența unei datorii mai mari de 40.000 lei (valoare prag).

În acord cu această definiție, se poate imagina o astfel de situație chiar frecvent în relațiile de afaceri curente. În practică, numărul cererilor de deschidere a procedurii insolvenței este foarte mare deoarece mulți folosesc această instituție precum o ” menghină” pentru a pune presiune asupra datornicilor, deturnând astfel scopul primordial al legii, și anume acordarea unei șanse debitorilor de redresare eficientă și efectivă a afacerii, fie prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenței, fie prin procedura de reorganizare judiciară. Dar, în același timp, legea protejează și dreptul creditorilor de a-și recupera creanțele.

În cadrul procedurii insolvenței se poate solicita și angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale societății, respectiv răspunderea administratorului, ceea ce înseamnă că respectiva persoană sau respectivele persoane vor răspunde cu toate bunurile personale. Iar ramificațiile nu se opresc aici. Condițiile angajării acestei răspunderi sunt cele prevăzute de lege și încorporează, grosso modo, orice acțiune a organelor de conducere menită să diminueze activul patrimonial al societății și să conducă la nașterea stării de insolvabilitate. Deși există condiții precise în care această cerere se poate formula și admite, în practică observăm că ea a devenit uzuală, instanțele admițând-o și în cazuri în care îndeplinirea condițiilor este mai mult decât discutabilă.

Subiectul este unul vast, prin urmare iată pe scurt ce trebuie să știți: dacă afacerea dumneavoastră are probleme și sunteți în incapacitate de a vă achita niște datorii existente, apelați la un profesionist care vă poate ajuta să accesați mecanismele legale în vederea redresării situației și evitării falimentului; dacă aveți datornici care tărăgănează plata datoriilor sub fel și fel de pretexte, apelați la un profesionist pentru recuperarea acestor debite, procedura insolvenței putând fi uneori singura variantă de a vă recupera creanțele sau măcar o parte din ele.

Ultima modificare 01/03/2020