• (22 voturi)
  • 29/06/2020
  • 645

Alcool la volan

Alcoolul la volan sau conducerea sub influența altor substanțe psihoactive reprezintă o pandemie mai veche decât cea actuală de COVID-19. Iar în cazul acestei pandemii nu pot exista teorii ale conspirației, știm cu toții că există. Zilnic, mii de oameni pe toată planeta își pun viața în pericol și sunt sancționați pentru încălcarea acestor reguli.

Potrivit art. 336 din Codul Penal, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală. Astfel, sub limita de 0,80 g/l fapta constituie doar contravenție, iar pedeapsa va fi amendă și suspendarea permisului. Peste această limită este deja dosar penal. Individualizarea pedepsei se face pe fiecare caz în parte, în funcție de antecedente și de circumstanțele atenuante sau agravante.

Fiind, din păcate, o infracțiune atât de ”populară”, și practica instanțelor a cunoscut o dezvoltare constantă a aspectelor ce țin de această infracțiune. Iată cele mai relevante decizii recente în acest sens:

  • Poți răspunde penal pentru comiterea infracțiunii și dacă motorul mașinii nu a fost pornit.

Dacă mașina este împinsă, tractată, condusă pe o stradă în pantă cu motorul oprit, se consideră că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii și se va angaja răspunderea penală. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 6/2019 a stauat că ”acțiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, nu presupune în mod necesar punerea în mișcare a vehiculului prin acționarea sistemelor de autopropulsie”.
Totuși, conducerea cu motorul oprit ar putea constitui o circumstanță atenuantă.

  • Dacă încredințezi mașina unei persoane aflate sub influența alcoolului, răspunzi penal.

Tot Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia 14/2020, a stabilit că cei care își încredințează mașinile, pentru a fi conduse pe drumurile publice, unor persoane care au consumat alcool vor răspunde penal dacă cele din urmă au un anumit grad de alcoolemie în sânge, respectiv peste 0,80 g/l de alcool pur în sânge. Important este ca cel care încredințează mașina să știe că cel căruia o încredințează a consumat alcool. Sfat – dacă sunteți vreodată într-o asemenea situație, nu încredințați mașina cuiva pe motiv că ”a băut foarte puțin, două guri de ceva...” deoarece corpul fiecărui om digeră diferit alcoolul, iar dacă este depistat cu o alcoolemie de peste 0,80 g/l, puteți primi o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani de închisoare.

Prin urmare, cea mai bună soluție este prevenția. Folosiți taximetre, Uber etc și lăsați mașina parcată în cazul în care ați consumat alcool.