Noutăți

Executările silite pornite de către recuperatorii de creanțe

Regimul juridic al recuperatorilor de creanțe sau „cumpărătorii de credite” cum sunt denumiți în lege, este stabilit de OUG 15/2024. Prin  cumpărător de credite, în înțelesul legii înțelegem: „ orice persoană fizică autorizată sau juridică, alta decât o instituţie de credit, care achiziţionează drepturile unui creditor ce decurg dintr-un contract de credit neperformant sau contractul de credit neperformant în sine în cursul exercitării activităţii sale comerciale, de afaceri sau profesionale, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile;”

Modul de operare al acestor companii constă în cumpărarea contractelor de credit de la instituțiile bancare, în cadrul cărora debitorii au încetat plățile, urmând ca aceștia să demareze procedurile pentru a recupera debitul restant. Astfel, între cumpărătorii de credite (recuperatorii de creanțe) și instituțiile de credit se încheie o cesiune creanță, prin care primilor le sunt transmise toate drepturile aferente creanței.

O particularitate a contractelor de credit este faptul că legea recunoaște acestor tip de contracte caracterul executoriu. OUG 99/2006 privind instituțiile de credit prevede, în mod expres, că „Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii.” Asta înseamnă că, executarea silită poate începe direct în temeiul contractului de credit, fără a fi nevoie de un proces în instanță. Având un titlu executoriu valabil (în speță, contractul de credit), recuperatorii se adresează direct executorului judecătoresc, care începe executarea silită, urmând ca, prin urmărirea silită a bunurilor mobile sau imobile a debitorilor, creanțe restantă să fie achitată.

Aparent, în urma procedurii descrise mai sus, debitorii sunt nevoiți și obligați de lege să își achite datoria către recuperatorii de creanță. Însă, de multe ori executările silite începute de aceștia se dovedesc a fi abuzive. În foarte multe cazuri, creanțele cedate către aceștia sunt creanțe vechi, ce nu mai pot fi puse în executare, deoarece s-a împlinit termenul de prescripție a executării silite.

Totodată legea impune cumpărătorilor de credit anumite obligații privind informarea debitorilor cu privire la cesiunea creanței. Concret, OUG 15/2024 prevede la art. 10 următoarele:

 (2)După orice cesiune a drepturilor creditorului ce decurg dintr-un contract de credit neperformant sau după o cesiune a contractului de credit neperformant în sine către un cumpărător de credite şi întotdeauna înainte de prima colectare a datoriilor, dar şi ori de câte ori debitorul îi cere acest lucru, cumpărătorul de credite sau, atunci când unul dintre aceştia este desemnat să desfăşoare activităţi de administrare a creditelor, entitatea prevăzută la art. 2 alin. (5) lit. a) pct. (i) sau (iii) sau administratorul de credite, îi transmite debitorului o comunicare, pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil, care cuprinde următoarele:

1. informaţii privind cesiunea care a avut loc, inclusiv data cesiunii;
2. identitatea şi datele de contact ale cumpărătorului de credite;
3. dacă se desemnează un administrator de credite sau entitatea prevăzută la art. 2 alin. (5) lit. a) pct. (i) sau (iii), identitatea şi datele de contact ale acestora;
4. dacă se desemnează un administrator de credite, acte doveditoare privind autorizarea sa acordată în conformitate cu prevederile art. 7;
5. dacă este cazul, identitatea şi datele de contact ale furnizorului de servicii de administrare a creditelor;
6. un punct de contact pentru cumpărătorul de credite sau, atunci când unul dintre aceştia este desemnat să desfăşoare activităţi de administrare a creditelor, pentru entitatea prevăzută la art. 2 alin. (5) lit. (a) pct. (i) sau (iii) sau pentru administratorul de credite şi, dacă este cazul, pentru furnizorul de servicii de administrare a creditelor, de la care să primească informaţii atunci când este necesar, prezentat într-un mod vizibil;
7. informaţii privind sumele datorate de debitor la momentul comunicării, prezentând detaliat sumele datorate sub formă de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri permise;
8. o declaraţie conform căreia continuă să se aplice toate dispoziţiile relevante din prevederile legale naţionale şi din cele aplicabile în Uniunea Europeană în domeniu referitoare, mai ales, la executarea contractelor, protecţia consumatorilor, drepturile debitorului şi dreptul penal;
9. numele, adresa şi datele de contact ale autorităţilor competente ale statului membru în care se află domiciliul sau sediul social al debitorului ori, în cazul în care, în temeiul prevederilor legale naţionale, acesta nu are sediu social, statul membru în care se află sediul său central şi unde debitorul poate depune o plângere.

În practică, recuperatorii de creanțe nu respectă această dispoziție legală, prin care sunt obligați să informeze debitorul cu privire la cesiunea de creanță, trecând direct la executarea silită. Astfel, debitorul este informat direct prin executarea silită cu privire la această cesiune.

Totodată, cum așa cum am menționat anterior, în foarte multe cazuri aceste creanțe, nu pot fi puse în executare întrucât termenul de prescripția a executării silite este împlinit. Conform dispozițiilor Codului de procedură civilă, dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani. În cazul contractelor de credit, acest termen începe să curgă de la data declarării scadenței anticipate a creditului. Prin împlinirea termenului de prescripție este stins dreptul de obține executarea silită și titlu executoriu (contractul de credit) își pierde  puterea executoriu. Concret, creanța cedată nu mai poate fi executată, iar debitorul nu mai are obligația legală de a o achita.

Modalitatea prin care debitorul se poate apăra împotriva unei asemenea executări silite este prin intermediul contestației la executare. Contestația la executare este mijlocul procesual prin care debitorul se poate apăra împotriva executării silite, în cadrul acesteia fiind supuse controlului judecătoresc legalitatea actelor de executare silită sau executarea silită însăși. Astfel, din momentul în care debitorul este înștiințat cu privire la executarea silită prin încheierea de încuviințare a executării silite sau ia cunoștință de primul act de executare, acesta are un termen de 15 zile în care poate formula contestație la executare.

În cadrul contestației, pentru a anula executarea silită pornită în mod abuziv împotriva sa, poate invoca aspecte precum:

• neîndeplinirea obligației legale de informare privind cesiunea creanței;
• prescripția dreptului de a obține executarea silită sau orice alte nelegalități care duc la anularea executării silite;
• alte neregularități care afectează legalitatea executării silite;

Un aspect foarte important cu privire la prescripția dreptului de obține executarea silită, este că aceasta nu operează de plin drept. Simpla împlinire a termenului nu determină automat stingerea dreptului. Prescripția trebuie invocată prin intermediul contestației la executare. În cazul contrar, în care prescripția nu este invocată în cadrul contestației, executarea silită va fi considerată efectuată în mod legal, urmând ca debitorul să achite debitul restant.