Noutăți

Ce înseamnă, mai nou, accident de circulație?

Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie prin care a admis o sesizare formulată cu privire la modul de interpretare a noțiunii de accident de circulație. Sesizarea a fost formulată într-un dosar penal care are ca obiect, printre altele, și infracțiunea de părăsire a locului accidentului, prevăzută la art. 338 alin. (1) Cod penal.

Potrivit art. 338 alin. (1) C. pen., „părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului (...) implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

În ceea ce privește definiția accidentului, art. 75 din Ordonanța de Urgență nr. 195/2002 (actul care prevede procedura de obținere a permisului, amenzi, când se suspendă permisul de conducere, ce trebuie să faci ca să îl redobândești, etc. – practic, tot ce ține de circulație) prevede că accidentul de circulație este evenimentul care întrunește, cumulativ, următoarele condiții: (i) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; (ii) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; (iii) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare.

În speța care a dus la sesizarea Curții s-a reținut faptul că inculpatul a urmărit, cu autoturismul pe care îl conducea, un grup printre care se afla și persoana cu care șoferul avea conflicte mai vechi iar, la scurt timp, acesta a și intrat cu autoturismul în respectivul grup, rănind astfel mai multe persoane. Imediat după aceea, făptuitorul și-a continuat deplasarea spre locuința sa, părăsind, în grabă, locul faptei.

Bineînțeles că stimabilul șofer a fost trimis în judecată și, pe urmă, a fost condamnat pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, doar că, în ceea ce privește infracțiunea de părăsire a locului accidentului, acesta a fost achitat. Astfel, instanța care a pronunțat sentința a argumentat soluția de achitare invocând faptul că infracțiunea de părăsire a locului accidentului nu este, în cauza de față, o infracțiune autonomă, întrucât nu a fost comisă cu intenția specifică acesteia, părăsirea „locului accidentului” fiind doar un act succesiv tentativei de omor săvârșite.

Aceeași instanță explică faptul că nu există o părăsire a locului accidentului, atâta timp cât nu există un accident, în sensul că noțiunea de accident implică un eveniment neprevăzut iar, în cauza de față, inculpatul a folosit autovehiculul ca pe orice alt obiect pentru a suprima viața victimei.

În fața instanței de apel, s-a formulat o sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru interpretarea termenului de „accident de circulație” și dacă această prevedere include și accidentele provocate cu intenție sau doar pe cele din culpă.

De ce era nevoie de o decizie a Înaltei Curți?

Sesizarea instanței supreme a fost necesară pentru că, în jurisprudența națională, s-au conturat două orientări și, în consecință, pentru aceeași problemă de drept se dădeau două soluții diferite.

Într-o primă opinie, se considera că noțiunea de „accident” vizează doar accidentele de circulație provocate din culpă, chiar dacă din conținutul art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 nu transpare forma de vinovăție. Această concluzie se trage din însăși definiția accidentului, care presupune un eveniment neașteptat, aleatoriu, iar în situația în care o persoană urmărește sau acceptă producerea unui rezultat, acesta nu mai are caracter întâmplător. În acest sens, textul articolului 338 din Codul penal nu a avut în vedere situația în care făptuitorul a acționat cu intenția de vătăma o persoană, ci situația în care, pe neașteptate, se produce un accident.

În cea de-a doua opinie, se considera că noțiunea de „accident” vizează atât accidentele de circulație provocate cu intenție, cât și cele din culpă. Motivul ace stei concluzii constă în faptul că atâta vreme cât legea nu distinge, nici cei care interpretează legea nu pot distinge. Cu alte cuvinte, dacă art. 338 alin. (1) C. pen. nu prevede condițiile producerii accidentului, nici instanțele nu ar trebui să fie interesate de modul în care s-a produs.

Înalta Curte, admițând sesizarea formulată, a reținut, în esență, următoarele:

• valoarea socială protejată prin instituirea infracțiunii este, în primul rând, siguranța circulației pe drumurile publice și, în al doilea rând, înfăptuirea justiției, pentru că prezența la locul faptei contribuie la stabilirea adevărului;
• fapta constă în acțiunea de părăsire a locului accidentului;
• infracțiunea se comite cu intenție, adică făptuitorul cunoaște faptul că a fost implicat într-un accident de circulație și urmărește sau acceptă producerea stării de pericol prin părăsirea locului accidentului;
• indiferent de faptul că se comite cu intenție, această infracțiune are nevoie de o situație premisă (o stare preexistentă), anume producerea unui accident de circulație;
• în interpretarea definiției date de O.U.G. nr. 195/2002 accidentului de circulație, Curtea explică faptul că, potrivit Legii nr. 24/2000, „înțelesul conceptelor și al noțiunilor cuprinse în actele normative trebuie să fie cel comun, cu excepția situațiilor în care legea însăși reglementează un înțeles juridic, diferit de cel comun”;
• astfel, nici Codul penal și nici O.U.G. nr. 195/2002 nu a reglementat un alt sens al conceptului de accident rutier, motiv pentru care judecătorul trebuie să se raporteze la sensul comun al acestor sintagme;
• or, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, prin accident se înțelege un eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor;
• prin urmare, în ipoteza săvârșirii unei infracțiuni intenționate (omor, tentativă de omor etc.), comisă pe drumurile publice, utilizând un vehicul în mișcare, nu se va putea reține infracțiunea de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ștergere a urmelor acestuia, chiar dacă făptuitorul pleacă de la locul faptei, întrucât lipsește situația premisă a infracțiunii, și anume producerea unui accident.

Astfel, concluzia la care a ajuns Înalta Curte este că noțiunea de „accident de circulație” la care se referă art. 75 din O.U.G nr. 195/2002 vizează exclusiv evenimentele rutiere produse din culpă sau fără vinovăție.

Această decizie e binevenită pentru că a tranșat o problemă pe care instanțele naționale o abordau în mod diferit, chiar dacă soluția pare, acum, oarecum firească, mai ales dacă ne gândim la următorul exemplu: în cazul comiterii unui omor prin înjunghiere, persoana care fuge de la locul faptei este cercetată pentru... omor. Dacă aceeași faptă ar fi fost comisă cu un autovehicul în loc de cuțit, de ce să existe două infracțiuni, în loc de una?

Dacă sunteți implicat într-un accident rutier, e foarte important ca, în primul rând, să rămâneți la fața locului și să acordați primul-ajutor celor răniți. Acest comportament spune multe despre caracterul dumneavoastră și, în mod sigur, va cântări la individualizarea soluției pe care judecătorul o va pronunța, în situația în care se va ajunge până acolo. În nefericitul caz în care vă confruntați cu asemenea situație, puteți afla aici sau aici mai multe detalii despre ce drepturi aveți și care e cea mai bună cale de urmat pentru soluționarea cât mai favorabilă a unui asemenea caz.

Pentru liniștea cititorilor, țin să menționez că nu constituie infracțiune orice părăsire a locului accidentului, întrucât același articol din Codul penal prevede câteva excepții, și anume:

1. în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
2. conducătorul, din lipsă de alte vehicule, transportă el însuși victima la cel mai apropiat spital, cu condiția să se întoarcă la locul accidentului;
3. cel implicat în accident e însuși conducătorul unei ambulanțe (ori alte asemenea) aflat în misiune;
4. victima este cea care părăsește locul faptei.

Deci, dacă nu au fost persoane rănite, fuga de la locul accidentului nu are consecințe penale, cel vinovat fiind în continuare supus legislației rutiere, O.U.G. nr. 195/2002. Există, totuși, o singură excepție de la regula „răniți (ori mai rău) = dosar penal”, în sensul că e posibil ca în urma producerii unui accident de circulație în care o persoană a fost rănită, cel responsabil să nu răspundă din punct de vedere penal. Unica condiție? singura victimă să fie chiar cel care a provocat accidentul.