Anularea unei amenzi de circulație (viteză-radar) se poate obține numai prin contestarea procesului-verbal de contravenție, în conformitate cu prevederile articolului 31 din OG 2/2001 și ale articolului 118 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Partea cea mai inconfortabilă pentru majoritatea șoferilor este sancțiunea complementară a suspendării permisului, respectiv suspendarea dreptului de a conduce.

Această măsură a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile se dispune, printre altele, și la depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, potrivit art. 102 pct. 3 lit. E din OUG 195/2002.

Procesul-verbal de contravenție prin care ați fost amendat și vi s-a suspendat dreptul de a conduce poate fi atacat în condițiile art. 118 din OUG 195/2002, care prevede:

”Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

(2)Plângerea suspendă executarea amenzii şi a sancţiunii contravenţionale complementare dispuse prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei de la data înregistrării la judecătoria prevăzută la alin. (1).

(3)Dovada înregistrării plângerii se prezintă de către contravenient, personal sau prin reprezentant convenţional, la unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator. La data prezentării dovezii înregistrării plângerii, unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator va efectua menţiunile în evidenţe şi va restitui permisul de conducere, reţinând dovada înlocuitoare.

(4)Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se reia în ziua următoare celei în care a fost predat permisul de conducere, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Sancţiunea contravenţională complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce îşi produce efectele fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi.

(5)Predarea permisului de conducere de către contravenient se face personal, prin reprezentant convenţional sau prin servicii de curierat, cu aviz de primire, în termenul prevăzut la alin. (4), la serviciul/biroul poliţiei rutiere, care îl va înainta unităţii de poliţie care îl are în evidenţă.

(6)Se consideră îndeplinită obligaţia de predare a permisului de conducere şi în cazul în care documentul este transmis prin servicii de curierat, cu aviz de primire, în termenul prevăzut la alin. (4) la serviciul/biroul poliţiei rutiere. Data care se ia în considerare este data predării permisului către serviciul de curierat. Dovada înlocuitoare se eliberează la data prezentării titularului înăuntrul termenului de suspendare a dreptului de a conduce la serviciul/biroul poliţiei rutiere la care a înaintat permisul de conducere.

(7)În cazul în care contravenientul nu predă permisul de conducere în termenul prevăzut la alin. (4), durata de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se majorează de drept cu 30 de zile, fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi.

(8)În sensul prezentului articol, prin serviciu al poliţiei rutiere se înţelege serviciul poliţiei rutiere din structura unui inspectorat judeţean de poliţie, Brigada Rutieră din cadrul Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti sau biroul de poliţie autostrăzi din cadrul Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale din structura Inspectoratului General al Poliţiei Române.”

Așadar, pe scurt, după depunerea plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție la judecătorie, trebuie să vă prezentați la unitatea de poliție cu dovada că ați formulat plângere și permisul vi se va restitui. În cazul în care pierdeți procesul și instanța nu anulează procesul-verbal de contravenție, aveți 30 de zile la dispoziție ca să vă prezentați din nou la poliție și să predați permisul sau îl puteți trimite prin curier. Prin urmare, dacă se întâmplă să vă fie suspendat permisul într-o perioadă critică în care aveți neapărat nevoie să vă folosiți de mașină, puteți să obțineți repede permisul înapoi prin modalitatea aceasta.

În schimb, pentru a avea șanse de câștig, plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție trebuie să conțină motive întemeiate. Lăsând deoparte detaliile tehnice ale unui proces-verbal de contravenție (valabile pentru orice contravenție), în cazul acesta specific al amenzilor pentru depășirea vitezei, e important de știut că aparatele radar (cinemometre radar – cum le numește legea) care înregistrează comiterea contravenției trebuie să îndeplinească niște condiții legale de funcționare.

Aceste condiții sunt reglementate de Norma de metrologie legală NML 021-05 din 23 noiembrie 2005. În practică, din cauza unei proaste administrări a propriilor echipamente de către poliție, s-a întâmplat de multe ori ca aceste condiții să nu fie îndeplinite. Iată, pe scurt, principalele condiții prevăzute de Normă. Potrivit art. 3.5.1. ”Înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:- data şi ora la care a fost efectuată măsurarea;- valoarea vitezei măsurate;- imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia.” Art. 3.5.3. prevede că ”Dacă cinemometrul este destinat şi pentru funcţionarea pe timp de noapte, acesta trebuie să fie dotat cu un sistem de iluminare de tip "bliţ" (în cazul utilizării aparatelor de fotografiat) sau cu un reflector în infraroşu, dacă este utilizată o cameră de vederi sensibilă şi în acest spectru. Aceste sisteme de iluminare trebuie să asigure efectuarea unor înregistrări clare, cu respectarea cerinţelor specificate la paragraful 3.5.1.

Potrivit art. 5.2.1. ”În buletinele de verificare metrologică, eliberate în urma verificărilor iniţiale şi a verificărilor periodice ale cinemometrelor montate pe maşini, care funcţionează în regim staţionar, sau atât în regim staţionar cât şi în regim de deplasare, trebuie să se menţioneze marca şi numărul de înmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care este amplasat cinemometrul, legalitatea cinemometrului fiind valabilă numai pe autovehiculul pe care acesta era montat la momentul efectuării verificării metrologice.” Art. 5.2.2. completează ”În buletinele de verificare metrologică, eliberate în urma verificărilor iniţiale şi a verificărilor periodice ale cinemometrelor fixe, montate pe un amplasament special amenajat, trebuie să se menţioneze amplasamentul exact al cinemometrului, legalitatea cinemometrului fiind valabilă numai pe amplasamentul prevăzut în buletinul de verificare metrologică.

Așadar, aparatul radar trebuie să fie omologat, să dețină buletinul de verificare metrologică, să fie amplasat numai pe mașina de poliție prevăzută în buletinul de verificare, să dețină o funcție de autotestare care trebuie obligatoriu activată la fiecare punere în funcțiune a aparatului și să ofere o înregistrare clară.

În practică, de multe ori, una sau mai multe din condițiile înșirate mai sus lipsesc. Iar în acest caz, înregistrarea făcută de aparatul radar este ilegală și procesul-verbal de contravenție va fi anulat.